Activitățile specifice proiectului derulat de Fundația Dreptul la Educație au contribuit la îndeplinirea obiectivelor specifice prin dezvoltarea parteneriatului social la nivelul instituțiilor de învățământ și mediului privat. Astfel, trei parteneri au asigurat pregătirea teoretică, dar și practică, a studenților și integrarea lor pe piața muncii: Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași, Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava și OTP Bank România.
În cadrul proiectului desfășurat pe parcursul a doi ani și finalizat pe 25 septembrie 2020, 140 de studenți (grup țintă și rezerve) și-au dezvoltat abilitățile și competențele-cheie transversale, în vederea menținerii competitivității pe piața muncii prin sesiuni de consiliere și orientare în carieră, precum și competențele profesionale specifice domeniului financiar-bancar în vederea creșterii inserției lor pe piața muncii prin participarea la stagii de practică organizate și derulate de către OTP Bank.
În vederea creșterii motivației de aplicare a cunoștințelor practice aferente domeniului financiar-bancar de către studenți, a fost organizată și o competiție profesională care s-a finalizat cu premierea a 13 dintre cele mai bune proiecte depuse.
Totodată, în efortul de a asigura un teren comun pentru demersul educațional și exigențele pieței muncii, dar și pentru a asigura sustenabilitatea și minimizarea riscurilor identificate în procesul de integrare a studenților pe piața muncii prin proiectul „Simulator de Carieră”, echipa de proiect a realizat o cercetare multidirecțională care cuprinde analize cu privire la:
- Identificarea nevoilor angajatorilor, care ar putea fi abordate mai clar în cadrul curriculei universitare;
- Provocările și oportunitățile întâmpinate în pregătirea practică a studenților;
- Identificarea nevoilor actuale cu privire la dezvoltarea profesională în rândul studenților de la Universitățile partenere (Universitatea Alexandru Ioan Cuza și Universitatea Ștefan cel Mare).
Începând cu luna martie 2020, odată cu instituirea stării de urgență națională generată de pandemia COVID 19 la nivelul țării noastre, stagiile de practică din cadrul acestui program au fost reorientate în mediul online. Dintre concluziile și recomandările studiului, menționăm:
- Într-un context nefavorabil derulării fizice a stagiilor de practică prin prezența efectivă a studentului la locul de muncă, metoda optimă constă în derularea de programe de pregătire practică într-o manieră hibrid: atât înteracțiune online între tutore și student, cât și expunere la activitățile efective la locul de muncă, precum și studiu individual din partea studentului;
- Învățarea digitală este considerată ca fiind o posibilitate de desfășurare mai rapidă și mai eficientă a activităților, transmițându-se mai multe informații, documente și proceduri, iar învățarea se desfășoară într-un mediu sigur, dar și confortabil;
- Caracteristici pozitive ale acestui mod de învățare: flexibilitate, comunicare rapidă, volum mare de informații;
- Procesele de învățare digitală practică pot fi „umanizate” prin sesiuni video care să simuleze exerciții din "viața reală", tutoriale, jocuri de rol făcute online.
- Sunt recomandate aplicații interactive (Zoom, Microsoft Teams, Webex, Skype etc), care oferă interacțiune video și auditivă.
- De asemenea, se sugerează utilizarea variantelor demo ale aplicațiilor bancare (cele de deschidere conturi, plăți, creditare etc).
- Toate aplicațiile utilizate în derularea proceselor de practică/internship trebuie să fie „prietenoase”.
- Studentul ar trebui să dețină o combinație de abilități teoretice și practice care pot fi obținute prin realizarea de simulări, exerciții practice.
- Dorința de dezvoltare și învățare continuă trebuie să fie o preocupare pe termen lung a fiecărui student, deoarece condițiile și mediul de muncă este în permanentă schimbare.
Rezultatele integrale obținute în cadrul proiectului se pot regăsi pe pagina oficială a Fundației Dreptul la Educație, accesând link-ul de aici. Parteneriatul inițiat în cadrul proiectului între mediul universitar și mediul privat contribuie la valorificarea experienței avute în implementarea activităților cu grupul-țintă și transpunerea acesteia în măsuri concrete care să faciliteze o inserție și integrare mai rapidă a studenților/absolvenților pe piața muncii, precum și o evoluție optimizată a carierei în domeniul ales.
Proiectul „Simulator de Carieră”, finanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, axa prioritară Educație și Competențe, este implementat de către Fundația Dreptul la Educație în parteneriat cu Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași, Universitatea Ștefan cel Mare Suceava și OTP Bank România SA și are o valoare totală de 1.156.214,79 lei din care 1.129.687,61 lei fonduri nerambursabile și a fost derulat pe o perioadă de 24 de luni, începand cu 25 septembrie 2018.