Japonezii de la Hitachi au creat un sistem de securitate destinat mai ales aeroporturilor, bazat pe folosirea inteligenței artificiale, care are capacitatea de a realiza o clasificare a persoanelor după ceva mai mult de 100 de caracteristici, anunță Quartz.
În esență, sistemul e capabil să te recunoască dintr-o mulțime de oameni după sex, ceea ce porți, bagajele pe care le ai cu tine, vârstă, dar și după modul în care mergi. Iar cei de la Hitachi spun că acest sistem a fost dezvoltat pentru a oferi mai multă siguranță. Iar în lumina evenimentelor din ultimii ani, eu zic că ar fi nevoie de așa ceva. Și asta pentru că software-ul japonezilor poate fi utiliat pentru a evidenția și marca persoanele care manifestă un comportament ce ridică suspiciuni, și, în același timp, pentru a identifica copii sau persoane dispărute (pe baza ultimelor imagini cu aceștia).
Software-ul poate fi ”învățat” să recunoască persoane cu anumite caracteristici, dar și să găsească anumiți oameni în mulțimi.
”Cererea pentru acest gen de tehnologii în Japonia este în creștere mai ales prin prisma viitoarelor Jocuri Olimpice din 2020”, spun cei de la Hitachi.
Cu toate acesta, sunt voci care ridică problema dreptului la viața privată sau intimitate, dat fiind faptul că trebuie să existe o persoană care să îi spună software-ului ce să caute. Cel puțin deocamdată.
Clienții corporate vor avea acces la această tehnologie în următorii doi ani.