Ca să îți faci o idee dacă ai putea fi înlocuit în curând de un robot, programat să preia toate lucrurile pe care trebuie să le faci zilnic (uneori, chiar în domeniul pe care l-ai studiat cel puțin vreo patru ani prin facultate), am găsit un site destul de interesant și chiar amuzant.
Este vorba despre Will robots take my job?, un portal web creat de Dimitar Raykov (creatorul Founded In Bulgaria) și Mubashar Iqbal, doi programatori și designeri cu experiență.
Site-ul îți permite să introduci denumirea job-ului tău (sau orice alt job, dacă ești curios să vezi care este viitorul altor colegi sau prieteni de-ai tăi), urmând să calculeze care sunt șansele ca postul pe care lucrezi în acest moment să fie dat spre îndeplinire roboților.
În plus, afli care este numărul oamenilor care sunt angajați pe aceeași poziție, salariul mediu și care sunt perspectivele pentru următorii câțiva ani. Datele sunt calculate pe baza informațiilor de la Bureau of Labour din SUA, așa că e posibil să fie diferite în funcție de țară. Chiar și așa, willrobotstakemyjob.com este un tool simpatic care ne ajută să avem o perspectivă asupra modului în care va evolua piața muncii. Și de ce nu, ne putem da seama dacă e cazul să învățăm un set nou de skill-uri.