Ce face un oraș să fie unul inteligent? Până acum am vorbit de tehnologii 5G, de mobilitate, de senzori, locuri de parcare. Dar nu e doar despre asta. Pentru că e important să ne uităm înspre calitatea vieții, iar aceasta este adusă de un sistem medical modern, automatizare și muncă mai ușoară, mobilitate verde, educație și transformare.
Sunt câteva dintre aspectele pe care le vom pune în dezbatere în cadrul panelului 3 - City of the Future - din cadrul evenimentului Smart Future, organizat de start-up.ro pe 25 aprilie la Hotel Sheraton București, dar și online pe platforma de experiențe virtuale IC Events.
Sănătate și educație mai bune
Servicii accesibile și moderne de sănătate sunt esențiale pentru un oraș al viitorului. Rayscape este un startup care ajută doctorii să interpreteze mai bine imagistica prin intermediul inteligenței artificiale. Fac viața medicilor mai ușoară și îi scapă de task-uri care nu aduc valoare. Ecosistemul healthtech crește în România și aduce beneficii în orașe.
În momentul de față asistăm la o maturizare a ecosistemului național de healthtech, cu oportunități venite dinspre startup-uri, dar și prin fondurile existente.
De asemenea, la Smart Future se va discuta și despre modul în care educația îmbunătățește calitatea vieții în orașe. Florin Drăgan, rector al Universității Politehnice din Timișoara va discuta despre modul în care se transformă învățământul de la firul ierbii, în timp ce Gabriela Carata, Product Manager la mindclass by htss, va discuta despre cum educația se poate muta și online. Nu cu totul, așa cum am făcut-o în pandemie, dar aducând avantaje oamenilor pentru ca firmele să facă training mai rapid, dar și cum să ajungem mai ușor la informații.
Te poți înscrie pe platforma de evenimente IC Events pentru o experiență hibridă.
Automatizare și mobilitate
Un oraș inteligent înseamnă și să muncești smart, dar și să ai soluții de mobilitate verde. Din acest motiv, Cristian Ignat, CEO al Aggranda, va discuta despre impactul automatizării RPA asupra firmelor. Aceasta reduce task-urile repetitive, oferă beneficii financiare, dar ajută și oamenii să muncească mai cu sens.
De asemenea, Iulia Dorobanțu, CEO la Charger.ro, va explica modul în care se schimbă infrastructura pentru vehicule electrice, dar și pentru soluții verzi de energie acasă. Charger.ro e primul marketplace românesc de servicii de mobilitate și energie verde, iar prin transformarea infrastructurii orașele vor deveni mai puțin poluate și mai prietenoase cu oamenii.
De ce orașe și nu o țară întreagă? Pentru că la Smart Future 2023 se va discuta din perspectiva comunității în care trăim, unde muncim, unde ne ducem al spital, iar orașul este prima comunitate înainte de a vedea cum putem să aplicăm totul la nivel de țară.
Speakerii panelului 3 din cadrul Smart Future vor fi:
- Ștefan Iarca, Rayscape. Ștefan Iarca este cofondator și CEO al companiei timișorene Rayscape, care schimbă industria medicală prin oferirea de unelte tehnologice ce folosesc inteligența artificială pentru interpretarea radiografiilor medicale.
- Cristian Ignat, Aggranda. Cristian Ignat este cofondator și CEO al Aggranda, startup ce construiește viitorul muncii cu ajutorul roboților software și a tehnologiei RPA. De asemenea, anterior a fondat și dezvoltat agenția de marketing online Canopy.
- Iulia Dorobanțu, Charger.ro. Arhitect și Cofondator al Charger.ro - primul integrator de soluții și servicii pentru industria energiei verzi - de la stații de încărcare pentru mașini electrice și plug-in hybrid, la sisteme fotovoltaice și soluții Smart City, toate verificate - pentru oameni și companii.
- Gabriela Carata, Product Manager mindclass by htss. Platforma mindclass aduce laolaltă procesul de eLearning, susținut de un sistem bazat pe inteligență artificială (AI), dezvoltarea, competențele și capacitățile interactive, cum ar fi gamificarea și realitatea augmentată, într-o experiență complete și personalizată pentru utilizatori.
- Florin Drăgan, Universitatea Politehnică Timișoara. În calitate de Rector al UPT, și influențat de experiența din managementul privat, Florin Drăgan a inovat conceptul de Leadership instituțional în zona insitituțiilor de stat, abordând și o strategie clară pentru digitalizare.
Te poți înscrie pe platforma de evenimente IC Events pentru o experiență hibridă.
Smart Future este un eveniment care analizează cele mai importante trenduri ale momentului în tehnologia din România, o hartă a viitorului când vine vorba de securitate, 5G, web3 și toate tehnologiile de impact pentru viitorul omenirii, dar și cum pot fi ele implementate în România.
De ce să te înscrii la Smart Future?
- Afli de la oamenii care dezvoltă tehnologie care sunt direcțiile strategice pentru România
- Câștigi un ghid care poate fi implementat în afacerea ta, indiferent dacă lucrezi cu inovație sau nu
- Interacționezi cu oamenii care deja schimbă România prin tehnologie
- Pleci de la eveniment cu insight-uri aplicabile în afacere
- Poți pune orice întrebare ai specialiștilor din sală
Înscrie-te gratuit la eveniment aici. Locurile sunt limitate.
Smart Future 2023 este un eveniment susținut de ING Bank, Arggo și Softone.