Subiectele discutate vor fi 5G, Internet of Things, Industry 4.0, blockchain, descentralizare și smart city - elementele esențiale pentru transformarea României în următorii ani.
Alături de reprezentanți Telekom România, Mastercard, dar și a unor companii și startup-uri precum Dendrio, Kfactory sau Modex vom descoperi viitorul României.
Timp de o zi vrem să setăm și să aflăm agenda clară nu doar a digitalizării României, ci a transformării țării noastre prin intermediul tehnologiei moderne. Ulterior evenimentului vom extrage principalele informații pe care să le transformăm în direcții strategice de urmărit, atât la nivel editorial, dar și la nivelul industriilor din România.
O dezbatere nu va duce la schimbare imediată, dar va seta o agendă. În ultimii ani ne-am uitat constant la inovație pentru a vedea încotro se duce lumea. Și chiar dacă ultimul an a fost cel mai dificil pentru afacerile românești, dezvoltarea tehnologică nu trebuie să se oprească, pentru că aceasta poate să accelereze viitorul țării.
Fie că vorbim despre implementarea infrastructurii 5G și rețelele de senzori care vor fi create sau despre medicină la distanță, România 2030 poate avea șansa de a fi o țară reorganizată.
Cum va fi organizat Smart Future și ce discuții vor fi?
11.00 - 12.00 - 5G Future
Impactul și viitorul adus de tehnologiile 5G în România, o discuție cu operatori de telecomunicații și startup-uri care folosesc astfel de tehnologii și impactul acesteia asupra viitorului
12.00 - 13.00 - Industry 4.0
Cum se schimbă industria cu ajutorul senzorilor? Reprezentanți ai industriilor și startup-urilor vor discuta despre cum au aplicat în business-ul lor digitalizarea și tehnologizarea pentru a pune bazele industriilor viitorului.
13.00 - 14.00 - Smart City of the People
Reprezentanți ai autorităților locale din România vor veni cu cele mai bune exemple de implementare a tehnologiei în localitățile lor, dar și planurile de viitor
14.00 - 15.00 - Security, privacy and a connected world
Tehnologia se dezvoltă, așa că și fricile oamenilor legate de intimitate și securitate cresc. O rețea de senzori dezvoltată înseamnă riscuri cibernetice - pentru companii, dar și pentru cetățenii orașelor smart. Vom discuta cu specialiști de la firme de securitate, dar și cu experți blockchain despre cum datele descentralizate vor transforma lumea conectată.
Speakerii confirmați la Smart Future - România 2030
În cele 4 paneluri vom avea peste 10 speakeri - oameni cheie în domeniile în care activează - care vor discuta despre digitalizarea României și implementările din mediul public, dar și cel privat.
Printre speakerii deja confirmați se numără:
- Alin Iftemi, CBO și cofounder la Modex, o companie care susține implementările de tip blockchain în România, dar are colaborări în toată lumea. El va vorbi despre cum blockchain poate schimba administrația.
- Vlad Cazan e cofounder al Kfactory, primul startup din România concentrat pe transformarea industriei în una digitală și bazată pe date concrete, adică Industry 4.0.
- Alexandru Nen, Technical Solutions Specialist, Smart City și IoT Solutions la Telekom România, un susținător al implementărilor digitale pentru viitorul țării.
- Mario Popescu, CEO și cofounder la Tailent, o companie de Robotic Processing Automation, care ajută firmele să-și automatizeze procesele repetitive și să crească productivitatea.
- Cristian Herghelegiu, CEO al Dendrio, lucrează alături de Kfactory la implementarea tehnologiilor în cadrul fabricilor și la oferirea de soluții digitale industriilor care trebuie modernizate.
- Bogdan Botezatu, Director of Threat Research and Reporting la Bitdefender va discuta despre aspectele de securitate cibernetică ce trebuie luate în calcul într-o lume digitalizată.