De ce să-ți deschizi un restaurant când poți să începi cu un food truck? Generația din lumea nouă se aruncă înainte, în lumea afacerilor, dar se adaptează la ceea ce caută tinerii din ziua de azi. Ne inspirăm și transformăm orașul într-unul mai european decât era cel al părinților noștri. Nu ne mai oprim la toate restaurantele, ci pe marginea drumului, pentru mâncare bună și rapidă, la un food truck, care merge bine cu o bere sau cu relaxarea. Asta e generația. M-am așezat la o masă cu Victor Chivu înainte de a-și deschide afacerea, abia terminase de luat actele.

De la 12 ani în restaurant

"Lucrez în domeniul ospitalier de 12 ani. Am crescut în cârciuma lui taică-miu, undeva la Orășelul Copiilor. A avut un mic restaurant acolo. Mă trag dintr-o familie de cârciumari. Străbunicul a avut chiar un han. E domeniul unde mă simt la mine acasă", povestește Victor.

Are un accent hispanic discret, dar până și expresiile faciale îi trădează influențele latino-americane. Crescut în Berceni, și-a descoperit, cu adevărat, pasiunile în Spania, acolo unde a plecat la 19 ani.

În 2000 a plecat și a fost adoptat de comunitatea de sud-americani. A plecat să lucreze și să schimbe mediu. Își amintește că avea 19 ani și nu a mai vrut să se implice în afacerea familiei, după o situație mai specială cu tatăl lui.

Ca orice om din lumea nouă, a trecut prin toate până să ajungă cine e astăzi. A spălat vase, pahare, a șters pe jos, a ajuns la bar, iar apoi în bucătărie. De acolo nu a mai plecat. A lucrat alături de comunitatea de latini, de sud-americani, apoi și-a deschis un restaurant, singur, în 2005 pe Costa Brava. "A venit criza peste noi și am căzut în cap toți. Din 300 de cluburi și restaurante au mai rămas 80", spune Victor.

Drumul a fost greu. A venit înapoi acasă, iar apoi a plecat în Țara Galilor și la Londra. A stat 5-6 ani, tot prin restaurante, că nu știe să facă altceva. Tot "cu latinii mei". "Am fost crescut de părinți cu mentalitatea că dacă faci ceva trebuie să-l faci foarte bine, să te perfecționezi", spune fondatorul Cubano Food Truck, artizanul unora dintre sandvișurile spectaculoase pentru tinerii urbani ai Capitalei.

Întoarcerea acasă

În Anglia a lucrat tot în restaurante ale latinilor, în Gaucho, unul dintre cele mai cunoscute din capitală. "Tot cu latinii mei...", spune în timp ce râde.

A decis de vreo două luni să se întoarcă acasă. Pusese ceva bani deoparte, dar mai mult de dorul părinților și de faptul că îmbătrânesc a venit aici. A decis să deschidă un food truck, adică o dubiță unde să gătească o mâncare caldă. A ales Cubano și ideea de sandwich de tipul acesta pentru că e un nume sonor și un sandviș foarte bun. Ideea i-a venit la Londra.

"Am fost într-un club în Londra, în Fabrik și, la ieșire, era un food truck. Era plin de lume acolo. Am mâncat ceva foarte bun, tot așa latin, cu carne de porc prăjită, cu un cartof dulce și o salată de ceapă. A doua oară m-am dus în acel club pentru a aștepta să vină acel food truck spre dimineață", își amintește Victor Chivu. Apoi, fiind student, mânca mult, iar cubano era cel mai bun sandwich. Carnea pe care o va prepara e într-un cuptor special, cubanez, numit La Caja China.

Știa că nu vrea să înceapă direct cu un restaurant, ci cu pași mici și adaptați la orașul de astăzi. Așa s-a născut Cubano Food Truck. "Am început cu un concept cubanez, e un nume sonor și un sandwich foarte bun. Cubanezii nu au o bucătărie elaborată, pentru că nu sunt resurse pe insulă, a fost embargoul și ei s-au descurcat cu ce au putut. Vreau să mă extind spre zona Chile sau Peru, acolo e papa bun, sunt cei mai buni din America de Sud", explică Victor nașterea conceptului și planurile de viitor.

Dubița o are de vreo trei ani, luată la o ocazie. S-a apucat de școală înainte de a porni la drum și a studiat industria de ospitalitate. A investit 15.000 de lire pentru a deschide afacerea. Vrea să înceapă să meargă la evenimente și la cluburi. După modelul pe care l-a văzut în Anglia.

Oamenii Bucureștiului

Cum vede Victor, plecat de atâția ani din România, modul în care s-a dezvoltat orașul în ultima vreme? Ei bine, schimbarea e pe buzele sale și consideră că asta se vede în tot.

"Ce e afară se găsește și la noi. Nu mai e nimic diferit. De multe ori ai impresia că intri în Londra. Generația tânără de acum nu se compară cu generația tânără de pe timpul meu. Sunt mai altfel, vor lucruri noi și mai interesante, nu doar aceleași mâncăruri și restaurante", spune Chivu.