Pentru un antreprenor - în orice stadiu s-ar afla afacerea lui - timpul rămâne cea mai importantă resursă. Și chiar nu îți permiți să pierzi timp prețios cu internet prost. Din fericire, România stă foarte bine la viteza internetului. Tot ce îți mai trebuie pentru a răspunde în cel mai scurt timp posibil la emailuri este un smartphone cu 4G. Dacă bugetul tău este limitat, noi am selectat câteva telefoane 4G ieftine.

4 telefoane 4G ieftine

Xiaomi Redmi 4A este unul dintre cele mai ieftine telefoane 4G pe care le poți cumpăra și are și specificații decente. Are un display HD cu diagonală de 5 inch, iar sub acesta se ascunde un procesor Snapdragon 435 cu patru nuclee. Performanțele decente sunt date și de cei 2GB memorie RAM. Spațiul de stocare este de 32GB, mai mult decât suficient, dar există și opțiunea de a-l extinde cu până la 256GB. Bateria este mare, de 3.120 mAh, iar telefonul 4G de la Xiaomi este și dual SIM. Și camerele foto sunt decente - cea frontală are 5MP, iar cea principală are 13MP. Îl poți cumpăra de aici.

Lenovo Moto G4 Play este un smartphone pentru cei care își doresc să se bucure de experiența Nexus, de sistemul Android (aproape) nemodificat, la un preț decent. Smartphone-ul are un design simpatic, un display HD cu diagonală de 5 inch și spațiu de stocare de 16GB, extensibil prin card microSD. Memoria RAM este tot de 2GB, procesorul este un Snapdragon 410, iar bateria este de 2.800 mAh. Camerele foto sunt de 8, respectiv 5MP, iar smartphone-ul 4G ieftin poate fi cumpărat de aici.

Samsung Galaxy J7 este ceva mai scump decât modelele menționate anterior, dar rămâne un telefon 4G destul de ieftin. Smartphone-ul are un display HD de 5 inch, un procesor cu patru nuclee și frecvență de 1,2Ghz și 2GB memorie RAM. Spațiul de stocare este de 16GB și îi poți pune telefonului un card microSD, în cazul în care memoria nu îți este suficientă. Galaxy J7 se bucură de review-uri bune din partea utilizatorilor, are o baterie de 3.100 mAh, camere de 13 și 5MP, și îl poți cumpăra de aici.

Huawei Honor 5X este cel mai scump smartphone din lista noastră. Totuși, la sub 1.000 de lei, rămâne un telefon 4G ieftin. Are un design premium, metalic, iar în spatele display-ul full HD de 5,2 inch se găsește un senzor de amprente, pentru cei interesați de securitatea dispozitivelor lor. Smartphone-ul funcționează cu ajutorul unui procesor Qualcomm cu opt nuclee și a unei memorii RAM de 2GB. Spațiul de stocare este de 16GB și poate fi extines prin card microSD. Camerele foto sunt de 13, respectiv 5MP, iar bateria este de 3.100 mAh. Poți cumpăra smartphone-ul de aici.

start-up.ro folosește unelte de marketing afiliat. Cumpărând prin link-urile de mai sus, site-ul nostru primește un comision din partea retailerilor pe care îi promovăm.