Potrivit reprezentanților companiei, nișa echipamentelor de securitate pentru casaă, și nu numai, s-a aliniat creșterii astfel că piața a urcat cu aproximativ 30%.
“Într-adevăr și contextul a fost de partea noastră, fapt ce a ajutat atât întreaga piața de e-commerce să crească, dar și avântul luat de produsele pentru siguranța locuinței și a familiei având în vedere imaginea destul de sumbră ce plana la începutul lunii martie asupra noastră. E foarte important că am rămas consecvenți și nu am făcut un pas în spate nici din punct de vedere al aprovizionării și nici al promovării, lucruri ce au contribuit din plin la această creștere”, declară Sergiu Dăngulea, CEO Spy Shop.
De asemenea, Spy Shop deține cel mai mare showroom din țară destinat exclusiv echipamentelor de securitate, cu o suprafață de 100 metri pătrați și care a contribuit cu aproximativ 10% la totalul vânzărilor de anul trecut.
“Anul trecut am finalizat o serie de investiții importante care ne-au ajutat foarte mult în susținerea creșterii pe care am avut-o: implementarea unui nou ERP pentru un flux mult mai bun al procesului de comandă, finalizarea și inaugurarea showroomului unde putem deservi un numar mai mare de clienți, atât pe partea de consiliere, cât și pe partea de garanție sau suport, dar și extinderea cu aproximativ 50% a capacității depozitului pentru creșterea stocului tampon care ne ajută la onorarea mai rapidă a comenzilor.”
Orientare spre piața B2B și noi investiții
De-a lungul timpului Spy Shop s-a axat pe creșterea gamei produselor de securitate, adăugându-și în portofoliu branduri importante, cu renume la nivel mondial, producători de camere supraveghere video, sisteme de alarmă antiefracție, automatizări pentru porți, interfoane și videointerfoane, control acces și echipamente optice (binocluri, telescoape, termoviziune), pentru o parte dintre aceștia devenind importatori si distributori în România: Dahua, Reolink, Motorline, Nice, Assa Abloy, Slinex, ZKTeco, Pulsar, Thinkware etc. astfel că ca anul acesta compania și-a propus să acorde o mai mare atenție pieței de distribuție.
De asemenea, aplicația mobilă pe care au lansat-o la începutul acestui an, destinată exclusiv instalatorilor, face parte din planurile pentru creșterea clienților din zona B2B.
Consolidarea brandului, menținerea unui stoc suficient, creșterea eforturilor de marketing, identificarea de noi canale și oportunități pentru a ajunge la noi piețe și automatizarea continuă a proceselor, vor atrage de la sine investiții pe care cei de la Spy Shop le iau în calcul.
Așteptări pentru 2021
Managementul Spy Shop și-a bugetat o creștere de 40% luând în calcul o posibilă temperare spre sfârșitul anului, dacă restricițiile vor fi ridicate și oamenii își vor relua o buna parte din activităle obișnuite pre-pandemie.
“Ne-am propus o creștere cu 40% față de anul trecut, în mare parte prin consolidarea poziției pe piața online, dar și prin creșterea pe care o avem în vedere pe partea de distribuție a produselor de securitate, alături de creșterea numărului clienților B2B, pentru care avem o serie de măsuri și servicii premium: creșterea stocului, prioritate la garanție/service, suport tehnic prin telefon, e-mail sau WhatsApp și o aplicație dedicată.” a mai spus managerul Spy Shop.
Spy Shop este unul dintre principali importatori si distribuitori de sisteme de securitate și supraveghere video, înființat în anul 2009. Operează prin intermediul site-ului spy-shop.ro și are în portofoliu peste 50.000 de produse de securitate și supraveghere video, echipamente adresate clientului final cât și partenerilor B2B, instalatori și distribuitori.