Ca parte a strategiei de dezvoltare, Stailer își va consolida poziția în piața locală, astfel încât compania va fi prezentă în toate orașele reședință în următoarele două luni, iar până la sfârșitul anului 2022 își va extinde rețeaua în toate orașele din România.

În urma investiției de tip bridge, Stailer devine o companie evaluată la 10 milioane de euro, o dublare a valorii de piață obținută în șase luni de zile. Noua rundă de finanțare este condusă de Cosmin Țîrvuloiu, antreprenor și investitor în proiecte tech.

Investitorii care au mai participat în rundele anterioare de investiții sunt antreprenorii Bogdan Herea (CEO Pitech Plus), Lorand Soares Szasz (fondator Uprizers), Radu Axinte (antreprenor și specialist în creșterea afacerilor), Eugen Șotropa (fondator e-advertising) și Cătălin Briciu (co-fondator Linnify Ventures).

“Accesarea investiției va permite continuarea expansiunii rețelei Stailer într-un mod accelerat și pregătirea metricilor de performanță pentru ridicarea următoarei runde de investiții de tip seed. Obiectivul nostru este de a digitaliza industria de înfrumusețare din Europa Centrală și de Est într-un timp scurt, printr-o strategie de tip blitzscale”, a declarat Andrei Ursachi, CEO și cofondator al Stailer.

Din ianuarie 2022 Stailer va începe înregistrarea saloanelor de înfrumusețare din Budapesta, urmând ca aplicația adresată consumatorilor să fie lansată în Ungaria în trimestrul al doilea din 2022.

50 de saloane noi se listează săptămânal pe platforma Stailer

Numărul de rezervări din partea consumatorilor a crescut de o sută de ori față de aceeași perioadă a anului trecut. Potrivit estimărilor companiei, în luna decembrie a acestui an, Stailer va livra către cele 900 de saloane partenere din rețeaua Stailer cel puțin 20.000 de clienți suplimentari.

De asemenea, potrivit informațiilor trimise de echipa Stailer, 50 de saloane noi se listează săptămânal pe platformă, iar trendul continuă să accelereze.

Clienții noi livrați către saloane de înfrumusețare din rețeaua Stailer sunt comisionate cu doar 1 euro per client confirmat, iar acest lucru sporește semnificativ încasările saloanelor partenere precum și gradul lor de ocupare.

În ceea ce privește numărul de utilizatori, obiectivul companiei Stailer este să ajungă până la finele anului 2021 la o rețea de 1000 de saloane și 5000 stiliști.

Serviciul Stailer economiseşte timp şi simplifică procesul de căutare şi programare pentru utilizatori, astfel că numărul celor înregistraţi, aproximativ 20.000 în acest moment, este în continuă creştere.

Utilizatorii au acces, în mod gratuit, la o bază de date cu peste 900 de saloane din 22 de oraşe din România, unde se pot programa la servicii precum coafat, tuns, vopsit, make-up, manichiură sau cosmetică. Totodată, utilizatorii pot filtra saloanele partenere după criteriile dorite: în funcţie de zonă, de preţuri, de recomandările altor utilizatori sau după disponibilitatea în intervalul orar dorit.