Cum arată echipa start-up.ro astăzi?
- Vlad Andriescu, redactor-șef start-up.ro
- Oana Coșman, redactor-șef Green Start-Up și editor start-up.ro
- Florin Cașotă - Project Manager VideoCorp și editor start-up.ro
- Cristi Ioniță - redactor Green Start-Up
- Irina Achim - editor start-up.ro
Începând de astăzi vom avea și al șaselea membru al echipei, Alexandra Rusu.
De asemenea, de-a lungul timpului start-up.ro a devenit ceea ce este astăzi și datorită celor care și-au pus amprenta asupra evoluției site-ului - Octavian Palade, Claudiu Râpan, Vera Iurcu.
Nu vreau să fie o listă de nume acest clip, pentru că ar trebui să menționez și colegii din InternetCorp, cupola sub care stă start-up.ro, care sunt nevăzuți de cele mai multe ori, căci așa e în jurnalism, se vede semnătura nu și echipa de programatori, oameni de vânzări, coordonatori de echipe sau de evenimente.
O scurtă poveste de început
Voi face un scurt rezumat, dar pornesc cu o poveste. Una știută de unele persoane, alta mai puțin cunoscută. Prima e că start-up.ro s-a născut pe 1 septembrie 2015 și era să moară pe 15 septembrie 2015. Ca orice startup, după 2 săptămâni contextul de la care plecasem s-a schimbat cu totul și era să fie cel mai scurt site de informații despre antreprenoriat din lume.
Al doilea lucru nu prea e știut. Primul nume al start-up.ro cred că a fost Startup Space. Iar apoi a venit numele de azi, dar într-o formă pe care din păcate nu o avem. start-up.ro nu trebuia să aibă cratimă. Să nu fim nevoiți să zicem start minus up punct ro. Din păcate de 9 ani încoace domeniul acela e cumpărat de un o firmă înregistrată în Singapore care nu vrea să vândă în niciun caz domeniul startup.ro fără cratimă. Pariez că am fi dublat traficul dacă nu era cratima aceea. E unul din regretele mele.
De-a lungul timpului lumea ne-a spus în diferite moduri. start-up, startup fără cratima, start.ro, startup nation, startupcafe - salutări colegilor noștri din grupul Hotnews. Am primit telefoane de la oameni pe telefonul redacției ca să ne ceară finanțare, crezând că suntem de la Minister. Până și tata a crezut că dau fonduri pentru panouri solare. L-am dezamăgit din nou când a aflat că nu pot să-l ajut prea mult.
start-up.ro are sloganul Open for Business, un lucru pe care l-am găsit în modul în care am vrut să facem lucrurile, adică să fim deschiși. Deschiși să auzim de antreprenori la început de drum, deschiși să găsim o modalitate outside the box de a povesti despre un subiect în aparență banal, deschiși să colaborăm, să nu punem bariere. De cele mai multe ori start-up.ro și-a respectat această misiune.
Ce face start-up.ro?
start-up.ro e o publicația media care a pornit de la ideea de a scrie de antreprenorii din zona de tehnologie. Treptat ne-am extins și astăzi start-up.ro e un loc în care prin jurnalism vorbim despre cuvântul general "inovație". Fie că e vorba de startup tech, afacere mică precum o grădiniță, tehnologie de larg consum, cu review-uri la telefoane, jocuri video, laptopuri, căști și console de jocuri, un loc unde găsești subiecte precum modul în care inteligența artificială vine în viața noastră, sănătatea mintală a antreprenorilor, educația tinerilor, securitatea pe internet, manipulare. start-up.ro e despre inovație, despre inspirație, despre lucruri făcute corect. Ne place să spunem o poveste despre antreprenori. Uneori mai punctual, uneori mai creativ. Îmbinăm storytelling-ul cu știrile despre lucrurile care ni se par cele mai importante. Ne place să scriem mult, dar ne place să creăm și videoclipuri. Fie de un minut, 5 sau 30.
Putem fi foarte serioși. Ne luăm în serios treaba. Dar putem să avem și momente când considerăm că oamenii care se iau prea în serios sunt prea scorțoși și neplăcuți. Viața trebuie privită și cu seriozitate, dar și în glumă. Altfel ce facem aici? Așa că am creat de-a lungul timpului și modalități editoriale în care nu ne-am luat în serios. Colegii mei v-au dus într-un breakroom improvizat, într-un carusel, într-o cameră întunecată cu povești horror, în studio ca să vorbim despre manipulare fără să fim încrâncenați.
Iată câteva repere din istoria start-up.ro:
- După 7 ani de când a pornit start-up.ro, a fost lansat Green Start-Up, publicație destinată sustenabilității, tot din perspectiva inovației.
- Am scris articole despre 2.500 de afaceri mici, fie de tehnologie sau nu
- Am făcut peste 1.000 de clipuri video, fie că au fost interviuri pe teren, reportaje, podcasturi sau cele scurte pentru social media
- Am încheiat 2023 cu premiera primului film documentar dedicat istoriei startup-urilor de tehnologie din România, adică acei viitori unicorni dacă vreți să o zic așa
- Am făcut proiecte editoriale native sau sponsorizate în care am vrut să facem lucrurile diferit. Marea Unire a Micului Românesc, o incursiune în cele mai bune locuri de mâncat mici înainte să redevină cool să mănânci mici, Shake the World, interviuri în rollercoaster, Sparge Miturile, Sparge Barierele, interviuri într-un breakroom improvizat, NOHACK, cel mai longeviv proiect de educație de securitate pe internet din România, Femeile Strigă Bingo, un proiect realizat ca un carton de bingo unde descoperim femeile care schimbă România, Antreprenorii Citesc, recomandări de lectură de la antreprenorii români, Adevărat sau Fals, un format de infotainment despre manipulările online. Și nu ne oprim aici.
- Pe canalul de YouTube start-up.ro conținutul nostru e dedicat tehnologiei - review-uri și recomandări despre telefoane, laptopuri, console, tablete și nu numai.
- Pe canalul de YouTube start-up Business și în podcastul Startup Mashup găsești una dintre cele mai extinse colecții de interivuri cu antreprenori din România
- Pe green.start-up.ro și pe canalul de YouTube Green Start-Up găsești aceeași abordare din perspectiva inovației dar pentru sustenabilitate
- La finalul lui 2024 vom fi făcut 3 evenimente - Tigers Summit despre inovație, Green Start-Up Forum despre sustenabilitate și Mind Your Business despre primul studiu dedicat sănătății mintale a antreprenorilor din România. Iar Factory Bootcamp e o colecție de 4 evenimente educaționale care fac antreprenorii mici să fie pregătiți pentru finanțare.
- Am organizat 7 tabere de antreprenoriat de 4 zile la munte sub numele de Startup Elites, dar am luat decizia de a nu mai continua, iar despre asta povestesc în alt episod.
- Avem un newsletter lunar sub numele de Read Outside the Box, o revistă digitală cu cele mai interesante lucruri pe care le descoperim într-o lună și un newsletter zilnic și săptămânal, care este trimis către 5.200 de oameni tot anul, în afară de perioada verii și a Crăciunului.
- Începând de pe 2 septembrie suntem 6 oameni în echipa editorială.
- Am scris peste 75 de proiecte editoriale care nu au fost realizate niciodată
start-up.ro e Open for Business. 9 ani mai târziu. Un loc de întâlnire al antreprenorilor din România și al oamenilor pasionați de a discuta de lucruri fără cinismul zilnic pe care-l întâlnim în social media. Un loc poate al visătorilor. start-up.ro nu e despre un singur om, ci despre o mână de oameni care sunt pasionați de ceea ce fac și despre o mulțime de oameni care ne citesc, ne ascultă sau se uită la noi.