Astfel, cele mai performante campanii care sunt finanțate cu succes de susținători vor primi o sumă suplimentară, egală cu obiectivul fixat pentru campanie, în limita a 4.000 de euro fiecare.
În perioada 22 mai – 15 septembrie 2017, orice campanie de crowdfunding încheiată cu succes pe Startarium intră automat într-o competiție, la finalul căreia vor recompensa cele mai îndrăznețe și convingătoare șase proiecte.
Potrivit celor de la Startarium, primele trei campanii care vor fi strâns cele mai mari sume vor beneficia de dublarea obiectivului financiar pe care și l-au stabilit, până la maxim 4.000 de euro fiecare. În plus, primele trei campanii care au cei mai mulți susținători beneficiază de aceeași dublare a obiectivului financiar, în limita a maxim 4.000 de euro fiecare.
Dublarea finanțării va fi acordată doar pentru campanii cu target de minim 1.000 de euro, respectiv minim 20 de susținători.
Până acum, patru campanii s-au finanțat cu aproape 10.000 de euro în doar 1 lună de prezență pe platforma de crowdfuding a Startarium: Zuriell, Ento, Lemnia și Make-up Șevalet.
Startarium, platforma inițiată de Impact Hub pentru antreprenorii români, a adăugat la începutul lunii decembrie a anului trecut o secțiune dedicată campaniilor de crowdfunding pentru startup-uri.