Peisajul educației antreprenoriale s-a îmbogățit cu un nou program dedicat tinerilor aflați în primii ani de studenție. Startup Survivor este un program intensiv de educație antreprenorială aplicată în Timișoara.

startup-survivor-cover-page

Programul a fost gândit cu scopul de a transmite informații structurate despre ce presupune dezvoltarea unei idei de afacere de tip startup, cu focus pe validarea acestora prin utilizarea metodologiei Lean Startup.

Ediția pilot a cursului de supraviețuire în antreprenoriat s-a desfășurat la Timișoara, în perioada 4 - 19 noiembrie și a încorporat workshop-uri despre Lean Startup, Customer Interviews, Pitching, Core Business Skills, Financial Skills, Marketing și PR, susținute de specialiști, precum Laura Moisei, Mihai Mihaiescu sau Anna Maria Radu.

Agenda Startup Survivor a mai cuprins și sesiuni de mentorat cu antreprenori locali de succes, printre care s-au numărat Cristian Boldișteanu, Adi Spiac, Florin Cornianu, Ciprian Man, Stefan Szakal, Arthur și Oana Csertus, dar și sesiuni de pitch-practice și lucru în echipă.

startup-survivor-1„Conceptul unic al acestui program este faptul că se focusează exclusiv pe partea de învățare, nefiind interesați absolut deloc de finaliatatea ideilor. Din acest motiv, nu am acceptat ca participanții să lucreze la propriile idei, aduse “de acasă”, ci am inclus în procesul de învățare inclusiv identificarea și validarea unor probleme reale pe diverse nișe. Astfel, am încercat să evităm cât mai mult atașarea emoțională față de propria idee”, spune Andrei Firoiu, unul dintre organizatorii programului.

Startup Survivor s-a încheiat pe 19 noiembrie cu un eveniment public în care echipele au avut ocazia să își prezinte proiectele în fața unui juriu, cât și a publicului larg.

Echipa câștigătoare a fost Onboard, o aplicație mobile ce își dorește să reinventeze sistemul de bonusare din domeniul vânzărilor.

Celelalte echipele au gândit diverse concepte de platforme și aplicații, precum Close-up Education, o platformă dedicată copiilor care doresc să își descopere vocația. Art Shelf („Breslo pentru studenți”), o platformă online, dedicată studenților creatori de handmade, care doresc să își vândă produsele.

RecruitME, o platformă web ce oferă servicii video, se adresează domeniului recrutării. În cadrul platformei, recrutorii pot selecta întrebările pentru fiecare job în parte, transmite invitații pe adresa de email a candidaților pe care îi selectează, pentru a-i răspunde video, la întrebări și vizualiza/evalua interviurile, după desfășurarea acestora. startup-survivor-2

KidPass, o altă idee de startup participantă în cadrul programului, dorește să vină în ajutorul părinților, care vor să ofere educație financiară copiilor. Soluția inovatoare gândită de această echipă constă într-un card prepaid și două aplicații, respectiv una pentru părinți și unul pentru copii și care să îi ajute să înțeleagă mai bine cum să își administreze mult mai bine „pușculița”.