Deschiderea rundei de investiții are loc la 18 luni de la startul proiectului și vine după o investiție inițială de aproape 300.000 de euro, dintre care 180.000 de euro au provenit din fonduri proprii și 120.000 de euro dintr-un grant oferit de Guvernul norvegian, în programul EEA Grants Norway 2014-2021, în cadrul SME Growth Programme Romania.

Investiția inițială în dezvoltarea soluției AI, de tip NLP (Natural Language Processing), a fost direcționată în R&D și a presupus antrenarea modelelor de AI și ML pe baza a peste 3.000 de ședințe online de echipă, adnotate de către profesioniști în team coaching, testarea și validarea produsului.

Fondurile atrase în cadrul noii runde de finanțare vor fi direcționate către scalarea soluției theCoRD.ai la nivel internațional.

„theCoRD.ai este un proiect global ce poate fi adoptat de orice echipă remote vorbitoare de limbă engleză. Este un tool care va revoluționa colaborarea în echipe și fiecare interacțiune de până acum între theCoRD.ai și organizații, atât din mediul privat, cât și din cel academic, ne confirmă potențialul soluției.

Intrăm în acest sprint de atragere de investitori cu un feedback extrem de promițător, în urma campaniei de contributori lansate acum două săptămâni. Peste 30 de companii s-au înrolat deja în public beta și sunt gata să contribuie la evoluția proiectului, alături de cercetători în AI și științe organizaționale. Suntem convinși că această dinamică ne va aduce în parteneriat cu investitori strategici de tip angel și fonduri de venture capital, dornici să influențeze schimbările aduse de AI în lumea muncii. Deja suntem în discuții avansate pentru desemnarea principalului investitor al acestei runde. Fondurile pe care le vom obține vor fi direcționate către expansiunea globală și perfecționarea produsului nostru”, spune Ruxandra Cord, cofondatoare theCoRD.ai.

Soluția theCoRD.ai a fost dezvoltată de o echipă de peste 20 de specialiști, între care profesioniști în coaching de echipă, cercetători în inteligență artificială și Machine Learning și dezvoltatori de software. De asemenea, partener în dezvoltarea produsului este Natural Language Technologies Research Center, din cadrul Facultății de Matematică și Informatică a Universității București.

Compania este, în prezent, în discuții pentru a iniția o colaborare de durată cu un AI venture studio cu sediul în Oslo, Norvegia, care să servească drept divizie internă de cercetare și dezvoltare.

theCoRD.ai este cofondat de doi pionieri în domeniile lor, Ruxandra Cord (Romania) și Mike Dinescu (US). Expertiza lor combinată oferă o soluție revoluționară de AI Team Coach care face legătura între tehnologie și dinamica eficientă a echipelor.

Ruxandra Cord este absolventă Maastricht School of Management și are o experiență de peste 6 ani în coaching sistemic de echipă. În calitate de team coach, ea sprijină companiile remote în consolidarea echipelor răspândite global. Cu o carieră de peste 15 ani în comunicare și managementul crizelor, Ruxandra a acumulat o perspectivă aprofundată asupra diverselor abordări de leadership în diferite culturi. Această cunoaștere, împreună cu competențele sale legate de dinamica echipelor remote, a stat la baza dezvoltării soluției inovatoare de AI team coach.

Cu experiență solidă, de peste 15 ani, ca inginer software Full-Stack și un talent pentru abordarea provocărilor BigData, Mike Dinescu a adus contribuții semnificative la giganți din industrie, precum Amazon, Motorola, GE Medical. Expertiza sa în dezvoltarea de software la scară largă, combinată cu abilitatea de a găsi strategii eficiente din punctul de vedere al costurilor, reprezintă o forță conducătoare în spatele tehnologiei platformei theCoRD.ai.

Prin soluția AI de team coaching dezvoltată, theCoRD.ai își propune să schimbe modul în care echipele remote colaborează în timpul întâlnirilor online, prin identificarea pattern-urilor în dinamica echipelor și prin recomandări de coaching personalizate.

theCoRD.ai (the Coaching Results Driven AI) utilizează algoritmi de învățare automată și analizează tiparele conversaționale ale angajaților din timpul întâlnirilor online ale echipei. Ulterior, oferă recomandări personalizate de coaching, pentru a ajuta angajații să fie mai productivi și să aibă întâlniri mai eficiente.

Soluția theCoRD.ai se adresează companiilor mici și mijlocii, care activează, cu precădere, în industrii dinamice precum IT&C și MarCom (Marketing & Communication), acestea fiind sectoarele care au recrutat cei mai mulți angajați remote în 2023.