Echipa Youni este formată acum din 19 persoane, iar la final de an compania intenționează să își rotunjează efectivele la 30 de angajați.

“Avem oameni foarte valoroși în echipă, dar și planuri ambițioase de extindere a operațiunilor atât la nível național, cât și internațional. Pentru moment căutăm consultanți specializați pe industria de servicii educaționale, dar și executivi care să continue strategia de dezvoltare globală a companiei. În perioada următoare vom deschide roluri pentru programatori, platforma software fiind un teritoriu unde dezvoltarea este continuă”, explică Andrei Nicolae, CEO și co-fondator Youni.

Youni este una dintre cele mai dinamice companii edtech de pe piață. Doar în acest an școlar, compania a reușit să atragă pentru 63 de elevi ce au aplicat prin platforma sa la universități de top din Statele Unite burse în valoare totală de 9,1 milioane USD. Cifrele pentru Europa urmează a fi anunțate în curând.

Cei 63 de elevi acceptați vor urma în următorii ani cursurile unora dintre cele mai prestigioase universități precum: Harvard, University of Pensilvanya, Princeton, NYU, Columbia, MIT, University of Chicago și multe altele. Youni se poziționează astfel ca lider detașat pe piața est-europeană a platformelor care susțin și oferă consultanță elevilor care doresc să studieze în afara țării.

Youni este o companie 100% românească, fondată în 2017 de antreprenorul Andrei Nicolae. Peste 14.000 de elevi și studenți au beneficiat până acum de serviciile companiei. În 2020, compania a primit o rundă de investiții totală în valoare de 150.000 de euro de la EGV, Simple Capital și de la Angel Investors, urmată de o a doua rundă în valoare de 550.000 de euro. Fondatorul companiei, Andrei Nicolae, își propune ca, prin intermediul Youni, în următorii 5 ani să ajute 1 milion de elevi să ajungă la universitatea potrivită.