Postis este o companie românească care a dezvoltat o platformă software pentru optimizarea proceselor complexe de livrare și distribuție, atât la nivel național, cât și internațional.

Inovația soluției constă în agregarea și analizarea în timp real a datelor de performanță ale serviciilor de logistică, transport și distribuție înrolate în platformă și analiza lor în timp real, pentru a oferi varianta optimă pentru fiecare comandă procesată.

La doar doi ani de la lansare, platforma a ajutat unii dintre cei mai mari jucători din piață să asigure eliminarea ineficiențelor de proces, scăderea costurilor și a timpului de transport și îmbunătățirea satisfacției clienților la livrare.

Platforma și-a dovedit maturitatea și capacitatea de scalare în perioadele de vârf, iar în luna noiembrie a acestui an, ce include și weekendul de Black Friday, a procesat comenzi în valoare de peste 200 milioane RON.

Facilitarea legăturii dintre eficiență și satisfacția clientului final

La fel ca în cazul multor startup-uri autohtone, Postis a apărut pe piață din dorința de a rezolva o serie de ineficiențe și nemulțumiri identificate în relația dintre companiile de comerț online, distribuție și transport și clienții lor.

„Punctul de plecare a fost nemulțumirea pe care o aveam în calitate de client final atunci când făceam comenzi online. Timpul prea lung, imposibilitatea de a afla cu adevărat, în timp real, unde se află coletul meu, dificultatea de a alege când să mi se livreze erau printre principalele probleme cu care mă confruntam. M-am uitat mai atent la cauzele structurale care le generează și am identificat fricțiunile care apar la intersecția dintre retail, logistică și transport. Așa s-a născut Postis, care oferă astăzi o transparență completă asupra întregului lanț logistic, automatizarea procesării comenzilor și eficientizarea operațiunilor tuturor companiilor cu care lucrăm.” Mircea Stan, CEO Postis

Dezvoltare continuă și internaționalizare

Postis a reușit să dezvolte rapid un produs matur, care și-a dovedit eficiența în condiții reale de piață. La nivelul platformei, compania urmărește dezvoltarea unor noi posibilități de integrare a sistemului cu procesele deja existente în companii, dar și perfecționarea funcționalităților curente.

În următorul an, planurile companiei vizează atât consolidarea poziției pe care o are în România cât și intrarea pe piața internațională prin atragerea de noi investiții. Având deja experiența cu unii dintre cei mai mari retaileri din piața românească, Postis este pregătit să susțină companiile internaționale să își optimizeze lanțul de distribuție.