Pi Labs este prima firmă de venture capital din Europa care investește exclusiv în startup-uri proptech și cel mai activ investitor din Europa în domeniu. Bright Spaces a fost ales, alături de alte 4 startup-uri europene, dintr-un total de peste 600 de echipe înscrise. Startup-ul românesc va intra într-un program intensiv de 15 săptămâni, având ca obiectiv dezvoltarea produsului și scalarea companiei la dimensiunea și la necesitățile pieței office europene.
Nucleul programului este centrat pe mentorat strategic, pe colaborare cu comunitatea din real estate și pe oportunitatea de a dezvolta o rețea cu comunitatea mai largă de property și proptech, alumni ai Pi Labs și investitori. Programul se va desfășura din martie până în iunie, iar la finalul acestei perioade Bright Spaces își va prezenta soluția în fața unei audiențe formate din investitori, jurnaliști și dezvoltatori imobiliari de talie internațională, în vederea desfășurării următoarei runde de finanțare de tip seed.
„Acceptarea în acceleratorul Pi Labs înseamnă pentru noi un salt de minimum un an în dezvoltarea Bright Spaces. Accesul la o piață de top în real estate la nivel mondial, cum este Londra, discuțiile cu peste 40 de mentori și posibilitatea de a obține următoarea rundă de finanțare de la fonduri de investiție europene cu specific în proptech reprezintă avantaje clare. A fost o competiție mare, cu un proces de selecție desfășurat pe câteva luni de zile, ce a presupus un efort de echipă pe măsura rezultatului. Deși această criză de sănătate publică a împins desfășurarea acceleratorului într-un mediu 100% online, beneficiile pentru noi sunt, fără doar și poate, majore”, spune Bogdan Nicoară, Founder & CEO Bright Spaces.
„Am selectat Bright Spaces în acceleratorul nostru, în contextul în care am observat o creștere a cererii de digitalizare a procesului de leasing pentru spațiile de birouri. Ne-a impresionat experiența comercială și tehnologică a echipei și interesul pe care îl arată în relația cu clientul. Considerăm că Bright Spaces este bine poziționat și are toate atuurile pentru a livra această platformă, care face mai ușor pentru proprietari să își prezinte efectiv produsele într-un mediu digital. Într-o lume post-COVID, avem nevoie de mai multe platforme de vizualizare care să permită chiriașilor să viziteze, virtual, proprietățile de care sunt interesați”, spune Faisal Butt, fondator și CEO Pi Labs.
Programul Pi Labs se desfășoară de la distanță
În contextul restricțiilor de călătorie și de socializare impuse în prezent, programul derulat de Pi Labs anul acesta va fi primul care se va desfășura la distanță.
Platforma Bright Spaces este o soluție de tip SaaS și oferă beneficii reale pentru dezvoltatori / proprietari de clădiri de birouri, agenții și brokeri de real estate și chiriași:
- un singur punct de informare pentru agenți și potențiali chiriași;
- posibilitatea prezentării 3D a clădirii și a spațiilor disponibile într-un mediu complet digital, făcând mai ușoară decizia de a viziona spațiul și de a cere o ofertă pentru potențialii chiriași;
- maparea automată a tuturor punctelor de interes din jurul clădirii (transport în comun, accesibilitate centru oraș, restaurante, hoteluri, cafenele, săli de fitness etc.);
- evidențierea beneficiilor majore pentru potențialii chiriași prin metrici personalizați pe fiecare clădire și spațiu: Indicator Wellbeing Angajați, Indicator Productivitate Echipă, Cost total de închiriere;
- evidențierea diferențiatorilor, calităților speciale ale clădirii (Standarde LEED, WELL, specificații de construcție etc.);
- modul de ofertare rapidă (100% digitalizat) atât către agent/broker, cât și către potențialul chiriaș.
„Orice clădire de birouri poate beneficia de soluția Bright Spaces. Nu avem o limită de dimensiune și de complexitate. Din contră, putem adapta soluția și la spații long-term și la short-term sau coworking, la subleases (o companie mare care are de sub-închiriat spații în clădirea/biroul lor) și la off-plan leases (închirierile spațiilor înainte să fie finalizate). Doar în România vorbim de aproximativ 5 milioane de metri pătrați de birouri. În CEE potențialul pieței de birouri este de 30 de milioane de metri pătrați, în UK de 100 de milioane de metri pătrați”, mai spune Bogdan Nicoară.
Bright Spaces, rundă de finanțare de 185.000 de euro în septembrie 2019
Bright Spaces a finalizat în septembrie 2019 o primă rundă de finanțare pre-seed în valoare de 185.000 de euro pentru dezvoltare și implementare, fondurile provenind de la Sparking Capital, în calitate de Lead Investor, alături de Growceanu Angel Investment şi Ilinca Păun.
„Includerea Bright Spaces în programul Pi Labs confirmă încrederea Sparking Capital și a celorlalți investitori în potențialul și scalabilitatea proiectului. Vom contribui în continuare la dezvoltarea locală și internațională a Bright Spaces”, spune Cristian Negruțiu, Partener la Sparking Capital - Lead Investor în Bright Spaces.
Anterior, Bright Spaces a câștigat Locul 1 la categoria Retail și Locul 1 overall la Real Estate Hackathon organizat de PropTech România (în aprilie 2019), Locul 1 la PropTech Demo Day (în iunie 2019), iar în noiembrie 2019, Locul 1 la categoria Leasing și Locul 3 overall la Skanska Proptech Hackathon.
Bright Spaces este un startup proptech, dezvoltat în România, ce oferă o soluție digitală completă de prezentare și ofertare a clădirilor și spațiilor de birouri. Soluția este un produs unic de informare, care se adresează atât dezvoltatorilor proprietarilor de clădiri office, agențiilor de real estate, cât și chiriașilor, punându-le la dispoziție toate informațiile clădirilor și spațiilor disponibile pentru închiriere, într-un mediu complet digital, ușurând decizia de vizionare a spațiilor, de cerere de oferte, sau de închiriere.