Startup-ul a dezvoltat o soluție low code, orchestrată de inteligență artificială (AI), care integrează șabloanele proprii fiecărei industrii și permite digitalizare completă a actvității companiilor de field service cu echipe între 10-250 angajați.

Activitățile cuprinse în domeniul field service sunt cele de instalare, mentenanță și intervenție pentru aproape orice domeniu, de la Securitate și IT, la curățenie și întreținere de spații verzi. Pentru acest segment de piață, respectiv peste 6500 de companii doar în România, nu există la acest moment nici local, nici la nivel global soluții care să poată fi personalizate, să fie ușor de utilizat și instalat, la prețuri accesibile.

“Instalarea completă a soluției și personalizarea nu au depășit niciodată 30 de zile iar adoptarea soluției de către operatorii din teren s-a facut prin traininguri care nu au necesitat mai mult de 15 minute. Aplicația mobilă, pentru efectivele din teren, conține doar câmpurile necesare realizării sarcinilor și a fost foarte ușor adoptată. În acest fel, managementul obține în timp real toate informațiile necesare pentru decizii și pentru o raportare relevantă”, spune Ion Gavrilescu, Managing Director, Smarthuts.

Resursele primite vor fi folosite pentru extinderea pe piețele din CEE, Marea Britanie și țările nordice cu obiectivul triplării veniturilor recurente, respectiv realizarea unui venit anual de 500.000 de euro și lansarea globală. Termenul pentru aceste dezvoltări este finalul anului 2022, când este planificată o nouă rundă de finanțare, de 700.000 de Euro, ce va permite echipei să valorifice potențialul de peste 3 miliarde USD al pieței globale (conform estimărilor Gartner).

“Avem noi oportunități de a acoperi noi piețe, prin intermediul clienților noștri actuali care au operațiuni în Europa Centrală și de Est. Ca urmare a unor implementări reușite aici, vom exporta soluția în țări cum sunt Grecia, Malta, Ungaria, Serbia, Bulgaria, Ucraina, țările baltice. Runda actuală ne permite creșterea echipei ca să susținem această expansiune și să intensificam activitatea de vânzari regionale”, precizează Ion Gavrilescu.

Soluția Smarthuts permite vizualizarea în timp real a stocurilor, monitorizarea distanțelor parcurse, a disponibilității de intervenție, a timpilor de execuție, includerea de imagini cu lucrările realizate și finalizarea cu procese verbale în format digital, emise automat. Pe scurt, întregul flux de business specific intervențiilor în teren poate fi personalizat și integrat, de la inițializarea unei sarcini la finalizarea și receptionarea acesteia.

Smarthuts este o soluție românească de digitalizare pentru companiile din industria de field service (cu activități în teren), concepută pentru companiile de dimensiuni medii, între 10 și 250 de angajați, care permite monitorizarea completă a fluxului de lucru, de la inițializarea unei sarcini, la finalizarea ei. Soluția combină low code, cu șabloanele specifice sectorului de activitate „servicii în teren” și este orchestrată de Inteligența Artificială. Lansată la începutul anului 2020, de Cristian Dragomir și Ion Gavrilescu, o echipă de fondatori cu o experiență cumulată de peste 20 ani în antreprenoriat și în domeniul field service, Smarthuts poate fi adaptată pentru orice verticală care utilizează forță de muncă în teren sau remote, oferind în timp real o viziune asupra tuturor elementelor necesare de la stocuri, disponibilități de personal, timpi de lucru, programări, pînă la recepția lucrărilor și emiterea proceselor verbale.