Opt startup-uri se luptă sâmbăta aceasta la Get in The Ring România. Premiile sunt de 4.000 de euro, iar câștigătorii pleacă la finala regională de la Sofia.

Premiile de 4.000 de Euro, oferite de Banca Transilvania, networking-ul și expunerea internațională sunt doar o parte dintre beneficiile oferite de evenimentul de pitching ce are loc sâmbătă aceasta. Get in the Ring România aduce în fața publicului unele dintre cele mai inovatoare startup-uri românești din zona industriilor creative și ICT.

Evenimentul are loc sâmbătă, 17 octombrie, începând cu ora 19.00, la Hala Industria Bumbacului (Splaiul Unirii, nr. 160), fiind organizat de GEA Strategy & Consulting, cu sprijinul Banca Transilvania, în cadrul Creative Est- primul festival autohton dedicate industriilor creative.

Selecția a avut în vedere două tipuri de startup-uri: cele evaluate la sub 1 milion Euro (lightweight), aflate la început de drum, și a doua categorie formată din startup-uri evaluate la peste 1 milion de Euro (middleweight).

Pentru categoria middleweight, juriul a decis ca România sa fie reprezentată în finala regională de la Sofia de către Symme 3D.

Câștigătorul categoriei lightweight se va decide în cadrul evenimentului de sâmbătă, pentru care 8 start-up-uri au fost selectate pentru cele patru meciuri. Fiecare meci va avea cinci runde (echipă, realizări, model de business, propunere de investiție, freestyle), a câte treizeci de secunde, în care fiecare reprezentat va încerca să convingă juriul de potențialul de business al ideii lor. Juriul Get in The Ring Romania este format din Daniel Szekely – director divizie IMM, Banca Transilvania, Dragoș Pîslaru – manager general GEA Strategy & Consulting, Răzvan Crișan – co-fondator ShortsUP și m60, Daniel Matei – marketing manager Impact Hub și Radu Atanasiu – business angel și profesor la Maastricht School of Management.

Câștigătorul competiției va fi ales prin vot de către public, care va puncta cel mai bun pitch. Finalistul Get in the Ring Romania va fi premiat cu 3.000 de Euro, oferiți de Banca Transilvania, un abonament de 6 luni la Impact Hub și va merge direct în finala regională de la Sofia, unde va întâlni start-up-uri din alte opt țări est și central europene. Startup-ul care se va clasa pe locul al doilea în preferințele publicului, va fi premiat cu 1.000 de Euro, oferiți de Banca Transilvania și un abonament de 3 luni la Impact Hub.

Start-up-urile care au fost selectate să participe la evenimentul de pitching sunt:

1. Skeptic Dog Animation

Studio de animație 2D, Skeptic Dog Animation ajută alte startup-uri și companii să își spună povestea într-un mod interesant și distractiv. Realizează filme animate care pot fi filme promoționale, de prezentare sau care ilustrează povestea brandului, din pasiune și convingerea că lumea de business are nevoie de puțină culoare.

2. Alisia Enco

ALISIA ENCO este un brand de cămăși și accesorii business pentru femei.  Această afacere a fost creată ca răspuns la o nevoie și o cerință existentă pe piață, aceea de a avea cămăși de o calitate excelentă, dar diferite, punând accent pe creativitate și exclusivitate. Cămășile ALISIA ENCO sunt realizate cu scopul de a scoate orice femeie din anonimat, sunt croite impecabil, din bumbac de calitate superioară, adus din Italia și Marea Britanie. Întreaga experiență ALISIA ENCO se bazează pe atenția la detalii, din toate punctele de vedere: de la magazinul online la ambalajul deosebit în care sosesc produsele.

3. Mr. Packy - Pack Less. Travel Better

Mr. Packy este un serviciu de călătorie care simplifică experiența călătoriilor de afaceri. Te ajută să sari peste făcutul bagajelor, precum și peste statul la coadă la check-in sau la ridicarea bagajelor la ajungerea la destinație. Asta înseamnă că, dupa ce veți alege Mr. Packy, nu va mai trebui să pierdeți timpul cu curățarea ținutei sau cu verificatul bagejelor pentru următoarea voastră călătorie de afaceri in București. Mr. Packy preia bagajele și o parte din produsele de igienă, fără a mai fi nevoie să le cărați și are grijă să ajungă direct la hotelul unde sunteți cazați.

4. Madam Mitza

Șosetele Madam Mitza sunt exclusiv fabricate în România. Fondatorii au avut un vis. Cum că toate doamnele și domnișoarele de oraș să fie încălțate cu șosetele Madam Mitza. S-au apucat de treabă și au conceput câteva modele de șosete haioase și în trend. Sunt colorate, sunt nostime, sunt caldurose și sunt potrivite pentru orice ieșire în oraș.

5. Wunderkraft

Wunderkraft.ro este prima platformă națională creată în jurul comunității artizanilor și a întreprinderilor sociale active în domeniul upcycling, cu scopul de a promova consumul responsabil.

Wundercraft propune produse speciale sau personalizate, realizate de artizani calificați, din materiale reciclabile. În plus, organizează ateliere creative care să încurajeze educația de mediu.

6. Artistiq

Artiști contemporani au probleme atunci când încearcă să-și vândă arta, în principal pentru că piața este controlată în mare parte de case de licitații, care forțează artiștii să accepte unele condiții restrictive. În același timp, această practică alimentează ideea că arta este accesibilă doar unui anumit target cu venituri foarte mari.

Artistiq, platformă online de obiecte de artă, ajută artiștii contemporani să ajungă la noi categorii de public și să vândă online, fără a trece prin bătăile de cap ale unei licitații.

7. Virtual Agora

Dezvoltă o platformă interactivă, Neons, în domeniul divertismentului și al artelor spectacolului.

8. CBN IT

CBN IT propune un produs ce provine atât din experiența de business trăită, cât și din multiple întâlniri de mastermind alături de alți peste 100 antreprenori. CBN IT își propune să ajute antreprenorii să-și gestioneze ușor bugetul firmei prin funcționalități de predicție și urmărire a Cash-Flow-ului.