"Suntem profund întristaţi de decesul iubitului nostru tată", au transmis Lucy, Robert şi Tim, copiii regretatului fizician.
"A fost un mare om de ştiinţă şi un om extraordinar a cărui activitate şi moştenire va dăinui timp de mulţi ani", se mai afirmă în comunicatul emis de familia lui Stephen Hawking, transmite Mediafax.
Suferind de scleroză laterală amiotrofică (denumită şi boala Lou Gehrig), o maladie paralizantă cu care a fost diagnosticat pe când avea 21 de ani, Stephen Hawking a fost timp de peste 50 de ani imobilizat într-un scaun cu rotile şi comunica prin intermediul unui computer şi al unui sintetizator vocal.
Stephen Hawking, renumit pe plan mondial pentru contribuţiile sale la domeniul fizicii teoretice, este autorul volumului "Scurtă istorie a timpului", una dintre cele mai de succes cărţi din literatura ştiinţifică.
Stephen Hawking despre viitorul omenirii
Profesorul universitar de la Cambridge a avertizat omenirea că inegalităţile materiale dintre indivizi şi ţări este una dintre cele mai periculoase probleme din prezent, potrivit Descoperă.
Acesta afirmă că ura şi izolaţionismul sunt legate de modul în care banii sunt împărţiţi în zilele noastre, acest fapt contribuind la ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană (UE). Anterior votului, profesorul Hawking a militat pentru rămânerea Marii Britanii în UE, acesta consideră că Brexit-ul va afecta finanţările proiectelor ştiinţifice.
Stephen Hawking a afirmat că deşi el înţelege necesitatea banilor, care pe el l-au ajutat să trăiască mai mult timp în ciuda bolii, acesta nu consideră banii un lucru foarte important. Acesta a declarat că întrebările oamenilor despre valoarea posesiunii şi simţul proprietăţii au condus la crearea de noi idei în mintea oamenilor, numite ,,proiectul catedralei''.
Acesta a descris ideile ca fiind echivalentul construirii bisericilor imense pentru a crea ,,o legătură între Rai şi Pământ'' în cadrul căreia o idee este creată pentru a fi preluată de generaţiile următoare.
Poți urmări un discurs de la TED al lui Stephen Hawking în videoul de mai jos.