Marea Britanie este foarte căutată și la nivel internațional, fiind a doua cea mai populară țară din lume atunci când vine vorba de facultatea în străinătate, întrecută doar de Statele Unite ale Americii. 485,645 de studenți internaționali studiau în 2019 în Marea Britanie, potrivit Higher Education Statistics Agency din Marea Britanie.

Pentru cei care încep studiile universitare în 2020, împrumutul guvernamental britanic în valoare de £9.250 pentru licenţă şi £11.222 la master rămâne valabil pe toată perioada studiilor și valoarea taxelor școlare rămâne aceeași. Guvernul Regatului Unit a confirmat faptul că studenții Uniunii Europene care încep în anul universitar 2020/21 vor fi în continuare eligibili pentru împrumuturi pentru studii pe toată durata programului lor de studiu.

Cursurile și admiterea rămân la fel până în 2021 inclusiv și studenții încă au acces în timpul studiilor la oportunități importante pentru cariera lor. Studiul în Marea Britanie le aduce programe educaționale care nu se găsesc în România și adaptate la cerințele profesionale de pe piață, învățare bazată pe studii de caz actuale, studiu susținut de aplicabilitatea în industrie a cunoștințelor și un mediu internațional și intercultural.

Acesta este însă ultimul an când studenții români pot aplica pentru a se bucura de aceleași beneficii financiare când vine vorba de studiile lor în Marea Britanie. Volumul de studenți care vor să studieze pe viitor în această destinație va fi influențat masiv de indisponibilitatea împrumutului guvernamental britanic, posibilitatea taxelelor școlare crescute sau necesitatea vizei de studiu.

Tinerii români care vor să studieze în Marea Britanie și să beneficieze de ultimul an în care pot accesa împrumutul guvernamental primesc o nouă soluție pentru a realiza acest obiectiv, care îi sprijină să înceapă toamna aceasta facultatea pe tărâm britanic.

Cum îți găsești facultate în Marea Britanie

Spot Admissions este cel mai mare eveniment din România în care tinerii aplică și pot fi admiși pe loc la universități de top internaționale.

Anul acesta, evenimentul se organizează pe 13-14 iulie, ONLINE, tocmai pentru a oferi celor care caută un program de licență sau masterat un mediu sigur și rapid prin care își pot îndeplini visul de a deveni studenți în Marea Britanie.

University of Essex și University of Greenwich sunt două din cele 8 universități britanice care îi așteaptă pe doritori la interviuri online. După completare formularului de pe site, elevii și studenții sunt așteptați online pe 13 și 14 iulie, la interviurile cu reprezentanții instituțiilor.

La Spot Admissions 2020, universitățile din UK îi așteaptă pe cei interesați și cu burse. De exemplu, University of Northampton oferă burse de merit de până la £1,000, iar University of Westminster oferă burse de £3,000 pentru studenții care încep facultatea în septembrie 2020.

Participarea la evenimentul Spot Admissions este gratuită și cei interesați se pot deja înscrie pe website-ul evenimentului.

De ce vor românii să studieze în Marea Britanie

Aproape 1/5 din cele mai bune 50 de universități din lume se află în Marea Britanie, conform QS World University Rankings 2020.

Beneficiile studiului în străinătate nu se opresc la programele educaționale. Un avantaj important pentru studenții internaționali este și rețeaua de cunoștințe pe care și-o formează, beneficiu care deschide oportunități de carieră și nu numai pentru viitor la nivel internațional. Universitățile pun accent mult mai mult pe rețeaua de absolvenți. De exemplu, ca absolvent la Oxford University, intri într-un network de alumni de peste 250.000 de persoane, inclusiv peste 120 de medaliați olimpici, 26 de câștigători ai Premiului Nobel, șapte poeți laureați și peste 30 de lideri mondiali moderni.

Studiile în străinătate reprezintă un avantaj în orice CV. Studiul făcut de TheKnowledgeAcademy relevă că 89.2% dintre absolvenții universităților din UK își găsesc un loc de muncă după finalizarea studiilor. 64% dintre angajatori cred că experiența internațională de studiu este importantă pentru recrutare și spun că absolvenții care o au primesc mai multă responsabilitate profesională, potrivit datelor furnizate de Comisia Europeană.