Astfel, 90% dintre atacurile cibernetice încep cu o campanie de succes de phisihing prin email, în timp ce jumătate dintre aceste emailuri de tip phishing aduc cu sine un ransomware, exact același tip de atac care a afectat recent spitalele din sistemul medical românesc.
Doar în 2017, peste 5 miliarde de dolari au pierdut companiile din Statele Unite din cauza compromiterii emailurilor.
“În România, conform estimărilor noastre, companiile pierd între câteva sute de euro până la câteva sute de mii de euro la fiecare incident din cauza securizării insuficiente a infrastructurii informatice”, declară Cosmin Vîlcu, Regional Senior Sales Manager pentru CSEE și CIS în cadrul SonicWall.
Utilizarea unei soluții de securitate pentru email ar rezolva 6 probleme principale de protecție în cazul companiilor expuse:
- Ar preveni atacurile de tip 0-day și ransomware să ajungă în căsuța de email a utilizatorului. Astfel, un utilizator neavizat nu ar risca să acceseze din greșeală emailurile periculoase.
- Ar stopa atacurile sofisticate de tip phishing prin tehnici avansate de analiză.
- Ar preveni înregistrarea de pierderi din cauza compromiterii emailurilor, dar și atacurile de tip spoofing prin utilizarea de tehnici solide de autentificare.
- Ar furniza permanent, în timp real, informații despre ultimele amenințări informatice, cum este platforma SonicWall Capture Cloud, pentru o prevenție proactivă.
- Ar asigura o comunicare criptată pentru protecția datelor.
- Ar proteja serverul de email Microsoft Office 365 de atacuri avansate, așa cum o face SonicWall Cloud App Security.