Stuffz, marketplace-ul pentru închiriere de gadgeturi a fost lansat de Radu Vladislav și Alina Petcu, ambii tineri venind din zona corporate. În ultimii 4 ani, au lucrat în Rotterdam, Olanda, dar au decis să se întoarcă în România pentru a pune bazele unui startup. Anterior, Radu a fost implicat în alte două proiecte de antreprenoriat, în România, în zona de E-commerce și HoReCa.
Povestea Stuffz
Conceptul Stuffz a luat naștere din dorința de a rezolva o problemă cu care fondatorii s-au confruntat de-a lungul timpului. „Nu de puține ori am fost puși în situația în care să avem nevoie de un gadget relativ scump doar pentru o perioadă limitată de timp. Spre exemplu, am avut nevoie de o dronă pentru un proiect ce dura 3 zile și singura opțiune pe care o aveam era să achiziționăm una la un un preț destul de ridicat. Ne-am gândit la varianta de a închiria drona, dar ne-am dat seama că nu există un astfel de serviciu. Scenariul s-a repetat și când am avut nevoie de un aparat DSLR performant”, povestesc ei.
Apoi, au realizat că și ei dețin gadgeturi pentru care au plătit sume destul de mari și pe care le folosesc rar, cum ar fi un aparat mirrorless, un GroPro sau o consolă Playstation - gagdeturi de care alți oameni ar avea nevoie. Studiind piața, au realizat că sunt numeroase persoane care dețin cel puțin un gadget cu valoare de achiziție de peste 1.000 de lei pe care îl folosesc foarte rar, iar acest lucru le-a confirmat nevoia unei soluții precum un marketplace pentru închiriere de gadgeturi.
„În ultimii ani, odată cu dezvoltarea tehnologiei online, economia colaborativă a explodat. Oamenii au început să-și împartă spațiul în care locuiesc cu alte persoane, să își împartă mașina, studioul de muzică sau chiar piscina cu persoane străine.
Până în urmă cu câțiva ani, aceste obiceiuri păreau utopice, însă credem că următorul pas este utilizarea în comun a gadgeturilor.
Misiunea pe care și-au asumat-o fondatorii Stuffz este să faciliteze închirierea de gadgeturi mai costisitoare între persoane, ca alternativă la achiziția de gadgeturi noi. „Astfel, urmărim să descurajăm consumerismul inutil. Persoanele care au nevoie de gadgeturi pentru un proiect sau pentru o vacanță nu mai sunt nevoite să le achiziționeze plătind sume mari pe produse ce vor fi folosite doar ocazional”.
Ce e Stuffz?
Stuffz este un peer-to-peer marketplace ce facilitează închirierea de gadgeturi între persoane. Este construit pe principiul economiei colaborative și are ca scop final descurajarea consumerismului inutil prin folosirea în comun a gadgeturilor cu valoare de achiziție relativ ridicată.
Pe platforma Stuffz, persoanele vor putea oferi spre închiriere, respectiv vor putea închiria gadgeturi în siguranță. Fondatorii sunt în discuții cu mai multe companii de asigurare pentru a crea cel mai potrivit produs pentru asigurarea gadgeturilor. Aceștia vor să protejeze gadgeturile închiriate prin platformă împotriva scenariilor de avarie sau furt.
Pentru proprietarii de gadgeturi, Stuffz înseamnă monetizarea obiectelor electronice pe care nu le folosesc des, în timp ce chiriașii închiriază gadgeturi doar atunci când au nevoie de ele.
În prezent, au lansat versiunea private beta în mediu simulat, în care testează fluxurile, funcționalitățile platformei și îmbunătățesc experiența utilizatorilor.