Abonează-te pe YouTube
Fii primul care vede review-urile și cele mai interesante noutăți din domeniul tehnologiei și inovației.
Lectură de 2 min
Fii primul care vede review-urile și cele mai interesante noutăți din domeniul tehnologiei și inovației.
Noile modele de SSD-uri cu capacitate 800 GB din seriile SNV3400 M.2 2280 și SNV3500 M.2 22110 NVMe sunt concepute pentru a permite utilizatorilor cu seturi de date mai mari să memoreze în cache un volum mai mare de date, permițând îmbunătățiri ale performanței în comparație cu matricele bazate pe HDD.
Placa de rețea 10GbE SFP+ E10G21-F2 dual-port completează gama de mare viteză existentă, în timp ce modelul 25GbE SFP28 E25G21-F2 dual-port oferă clienților opțiuni de conectivitate chiar mai rapide, de 25GbE.
„Cele mai noi modele NAS din portofoliul nostru sunt construite pentru extindere, astfel încât să poată satisface viitoarele nevoi de stocare, cache și de conectivitate ale clienților noștri”, spune Peggy Weng, Synology Product Manager. „Cu acest ultim val de versiuni, continuăm să construim pe acea bază pentru a oferi un ecosistem solid de opțiuni de stocare și de rețea.”
Suport pentru aplicații cu cache SSD mai mari
„Pentru a satisface nevoia în continuă creștere pentru soluții de stocare cu performanță ridicată și de mare capacitate, am introdus anul trecut SSD-urile M.2 NVMe pentru cache”, spune Julien Chen, Product Manager la Synology. „Unitățile noastre de clasă Enterprise au fost bine primite, în special pentru performanța și integrarea lor perfectă cu gama noastră de produse.”
„Cele două noi modele de mare capacitate anunțate astăzi vor permite utilizatorilor cu volume mai mari de date să profite mai bine de beneficiile memoriei cache dintr-un SSD NVMe, maximizând performanța pe care o matrice de unități HDD o poate oferi într-un mod foarte economic”, a spus Julien Chen.
SSD-urile din seria Synology SNV3000 sunt concepute pentru a sprijini aplicațiile care folosesc intensiv memoria cache, acolo unde integritatea datelor este de o importanță capitală, incluzând aici virtualizarea, stocarea bazelor de date cu volum mare de trafic și proiectele AI și HPC.
Cu peste 205.000/40.000 număr maxim de citiri/scrieri IOPS1 aleatorii 4K și o anduranță de 500 TBW2, seria SNV3000 oferă în mod constant o memorie cache rapidă și reduce în mod eficient latența în diferite scenarii, de la post producție multimedia până la aplicații de baze de date. Integrarea completă cu Synology DiskStation Manager (DSM) permite obținerea de date analitice pe toată durata de viață pentru fiecare unitate din seria SNV3000, pe baza încărcărilor efective de lucru.
Lățime de bandă mai mare pentru aplicații multi-user care utilizează intensiv date
„Cum din ce în ce mai multe companii care se bazează pe aplicații cu utilizare intensivă a datelor, vedem o nevoie constantă de sisteme capabile să gestioneze un flux de date mai mare”, spune Peggy Weng. „De aceea, adăugăm plăci de rețea de 25 GbE în gama noastră.”
E10G21-F2 și E25G21-F2 sporesc randamentul și performanța sistemelor compatibile Synology pentru sarcini ce solicită lățime mare de bandă, cum ar fi distributed computing, AI sau aplicații de date mari, backup-ul unui număr mare de dispozitive sau sprijinirea mai multor utilizatori simultani pentru aplicații de stocare centralizat.
E25G21-F2 are compatibilitate anterioară cu echipamentele SFP+ de 10GbE, reducând costurile de instalare și implementare în rețelele hibride.