Andrei a fost manager de multinațională, dar a decis să schimbe lucrurile. E o decizie complicată pentru oricine. A luat drumul antreprenoriatului, ca CEO al marketplace-ului de produce handmade Breslo. Despre această experiență antreprenorială, dar și despre deciziile pe care le iei în carieră, va vorbi participanților la tabăra de antreprenoriat Startup Your Life, desfășurată între 17 și 20 mai la Hotel Royal din Poiana Brașov.
De la corporație la startup
"A fost o decizie luată în timp, pe care am cântărit-o mult. Mereu am pus în balanță ceea ce fac cu satisfacția mea personală. Cât de mulțumit sunt de mine însumi, cu ceea ce realizez, cu proiectele la care lucrez, cat de mult mă identific cu aceste lucruri. Au fost momente și momente, căci de asta era o balanță. Când am observat, însă, că nu mă mai regăseam deloc în ceea ce făceam, că îmi pierdusem entuziasmul și energia, am decis că este momentul să fac o schimbare. Și cum nimeni nu face o schimbare în locul tău, am schimbat macazul. Nu a fost simplu să iau decizia asta. Însă astăzi, la aproape un an de la această schimbare, sunt fericit că am avut acest curaj. Pentru că sunt mai entuziasmat și mai pasionat.", povestește Andrei Dumitrașcu.
Când am observat, însă, că nu mă mai regăseam deloc în ceea ce făceam, că îmi pierdusem entuziasmul și energia, am decis că este momentul să fac o schimbare
După ce a luat decizia aceasta, au urmat șapte luni de pauză. "De la mail-uri, telefoane, urgențe, ședințe și (va suna cam rău) de la responsabilități în general. Am călătorit puțin, îndrăgostindu-mă iremediabil de Portugalia, am regăsit câteva din pasiunile mele vechi pe care le trădasem și am publicat două cărți pentru copii, am ieșit să cunosc oameni noi sau am reîntâlnit oameni vechi pe care îi uitasem...în general m-am întors către mine și asta mi-a dat multă energie pozitivă. Aveam nevoie de această perioadă și mi-a prins extrem de bine.", spune Dumitrașcu.
Ce înveți în corporație?
L-am întrebat pe Andrei care sunt lucrurile care te învață o corporație. El spune că o corporație are câteva avantaje:
- te poate ajuta să te dezvolți profesional într-o manieră corectă și fundamentată
- te face să înțelegi cum funcționează procesul de business generic, care este importanța unor indicatori de business, care sunt procesele prin care poți maximiza rezultatele și care trebuie să fie atitudinea față de business
- Pe mine corporația m-a învățat să fiu riguros, să am întotdeauna un obiectiv și să înțeleg de ce fac lucrurile pe care le fac
Ritmul unui startup
Primul lucru care l-a lovit pe Andrei Dumitrașcu la Breslo a fost ritmul. În corporație, vrei nu vrei, ești permanent în priză, în special în FMCG, unde viteza de reacție și de implementare sunt cheie.
Este o provocare să ”te ții de un obiectiv” când ai atât de multă libertate, ideile sunt peste tot și te poți ”juca”
"Însă și resursele sunt altele, și atunci ritmul este susținut. În al doilea rând a fost focusul. Este o provocare să ”te ții de un obiectiv” când ai atât de multă libertate, ideile sunt peste tot și te poți ”juca”.", spune Andrei Dumitrașcu.
Sfaturi pentru tinerii antreprenori
"Recomandarea mea este să fie curioși din timp. Să afle ce înseamnă un business, cum se conduce, care sunt insight-urile consumatorilor, ale piețelor, ce se întâmplă la nivel macro-economic și politic, cum poate arăta societatea peste 5-10 ani? Iar astea le poți afla consolidat și în timp într-o corporație. Pentru că, din păcate, la 22 de ani, proaspăt ieșit din facultate, nu prea ai habar de lucrurile de mai sus. Evident, există și excepții, însă haideți să le tratăm ca excepții. După câțiva ani de corporație, în care te ”îmbraci” cu know-how de business, poți începe să te gândești și la zona antreprenorială.", explică Andrei Dumitrașcu.
Pentru participanții la Startup Your Life, Andrei are un sfat important. "Desenează-ți din timp ce vrei să faci în viață și cum vrei să ajungi acolo. Ai făcut asta? Bravo! Acum, antrenează-ți flexibilitatea și gradul de adaptabilitate".
Să afle ce înseamnă un business, cum se conduce, care sunt insight-urile consumatorilor, ale piețelor, ce se întâmplă la nivel macro-economic și politic, cum poate arăta societatea peste 5-10 ani?
Iar educația e importantă pentru un antreprenor. "Educația este extrem de importantă, cum menționam și mai devreme. Când spun ”educație” mă gândesc la aspecte financiare, de networking, debating, forecasting dar și la aspecte legate de încrederea în forțele proprii și de atingerea succesului prin muncă. Experiența practică este foarte importantă, însă nu este totul. Expresia noastră, ”școala vieții” , are limitări pe care trebuie să le acceptăm. Nu vom putea exclude niciodată educația și sistemul de educație din formarea unui profesionist excelent."