TDCX, companie cu sediul în Singapore, își continuă astfel procesul de creștere internațională pe piața europeană după succesul înregistrat prin deschiderea biroului din Barcelona.

Cu un model de business dezvoltat pe piețele din Asia, TDCX își propune să construiască o prezență puternică regională în Europa prin furnizarea de servicii pentru clienți noi, precum și prin extinderea unor parteneriate regionale la nivel global. TDCX urmează să angajeze în primul an de activitate peste 100 de specialiști pentru biroul din București.

La nivel internațional, TDCX deservește organizații globale de top și oferă servicii companiilor din locații ca Singapore, Malaezia, Thailanda, Filipine, China, Japonia, Spania, Columbia, India și, de astăzi, România. Compania are o experiență solidă în domeniul tehnologiei, e-commerce, industria luxului, sectorul financiar, turism și sectorul ospitalității.

“Sunt încântat de această nouă investiție pe piața din România și, bineînțeles, de noua mea provocare profesională. În ciuda faptului că ne confruntăm cu o perioadă cu multe provocări la nivel mondial, lansarea TDCX în România reprezintă o confirmare a disponibilității talentelor pe plan local și a potențialului de creștere pe care țara noastră îl are. Cu spații moderne de birouri, o cultură orientată spre oameni și cu un spirit inovator, suntem convinși că vom dezvolta o organizație BPO de elită care va atrage cei mai buni specialiști pentru a sprijini din București clienții noștri globali”, a declarat Daniel Mereuță, Country Director TDCX România.

În ceea ce privește oportunitatea de a intra pe piața din România, Sophie Chelmick, vicepreședinte TDCX Europa, explică: “Bucureștiul a bifat foarte multe criterii, ca destinație țintă de investiție, pentru a completa perfect biroul nostru multilingv din Barcelona. Bucureștiul este una dintre cele mai bune locații din Europa și oferă, de asemenea, acces la talente cu experiență în mediul digital. TDCX înregistrează o creștere impresionantă, iar în prezent construim un braț european puternic pentru grupul TDCX și pentru partenerii noștri globali.”