Conferința ramane locul în care oamenii vin să se inspire, să afle noutatile în materie de tehnologie și să învețe de la unele dintre cele mai strălucite minți ce e de făcut și ce nu se mai face in 2021.

De la prezentarea ideilor inovatoare până la dezbaterea unora dintre cele mai importante probleme care apar atunci când business-ul întâlnește tehnologia, scena Conferinței Techsylvania reprezintă nucleul comunității.

Cine se va alătura scenei Techsylvania 2021?

Cea de-a 8-a ediție a Techsylvania continuă și în 2021 cu călătoria virtuală înspre inovație tehnologică, reliefând metode actuale de înțelegere a celor mai noi tehnologii.

În cadrul ediției de anul acesta, Techsylvania se așteaptă ca la evenimentele organizate să participe peste 5000 de persoane, iar încă de acum, organizatorii au anunțat că pe scena virtuală vor urca peste 60 de vorbitori de talie internațională. Totodată, se așteaptă ca în cadrul concursurilor și oportunităților pregătite pentru startup-uri, la evenimente să fie înscrise un număr de peste 300 de astfel de afaceri.

Anul acesta, scena Techsylvania va reuni nume internaționale, printre care reprezentanți ai Stack Overflow, Lime, eBay, Swarm, Local Globe, DocuSign, Grab, Chili Piper.

  • Prashanth Chandrasekar - CEO la Stack Overflow
  • Philipp Kandal - Head of Engineering la Grab
  • Dexter Ligot-Gordon - CEO si Co-fondator al Swarm
  • Alina Vandenberghe - CXO si Co-fondator al Chili Piper
  • Tim Jackson - General Partner la Walking Ventures
  • Lloyed Lobo - Co-fondator si Presedinte al Boast.AI
  • Saul Klein - Co-fondator al LocalGlobe
  • Gil Dibner - Fondator al Angular Ventures
  • Emi Gal - CEO si Co-fondator al Ezra
  • Ariel Garten - Chief Evangelist Officer si Co-fondator al Muse
  • Randy Shoup - VP Engineering si Chief Architect la eBay
  • Wayne Ting - CEO al Lime
  • Loic Houssier - VP of Engineering la DocuSign

“Obiectivul principal al ediției este acela de a aduce la un loc principalii poli decizionali în dezvoltarea de inovații care, odată implementate, să le aducă celor care le folosesc, beneficii atât pe plan personal, cât și profesional. Tocmai de aceea, la fel ca în edițiile precedente, și de data aceasta, pe scena Techsylvania vor urca nume importante din industria tehnologică, experții și vocile puternice din companiile de renume care an de an setează trendurile în tehnologie”, a declarat Vlad Ciurca, co-fondator Techsylvania.

Până pe data de 25.08, organizatorii vor pune la dispoziția doritorilor bilete la prețuri reduse în cadrul campaniei Early Bird.

Până în luna septembrie când se va da startul Techsylvania 2021, participanții vor avea posibilitatea de a alege între trei tipuri de bilete: Premium, Builder și Executive, fiecare dintre ele venind cu facilități și beneficii care să completeze experiența tehnologică plină de oportunități a evenimentului.

Biletele și detaliile despre speakeri, eveniment și program pot fi consultate aici.

Introdu codul PressCMP aici și ai 100% discount. Oferta e disponibilă pentru 10 cititori ai start-up.ro.

Techsylvania isi pastreaza structura si in 2021

22-23 septembrie - Conferințe

Speakeri consacrati din industrii tehnologice și adiacente urcă pe scena Techsylvania unde vor împărtăși prin voci proeminente și povești de succes lecțiile pe care le-au învățat în parcursul lor profesional.

22-23 septembrie - Startup Avalanche

Competiția de pitching deja cunoscută, care adună anual sute de startup-uri ce se bat pentru un singur scop: să câștige viitorul cu ideile lor ambitioase si cu soluții tehnologice prezente în viețile noastre.

22-23 septembrie - Workshop-uri tehnice

Partea pragmatică a tehnologiei, experimente, demonstrații și exerciții, toate vor fi posibile în cadrul atelierelor interactive găzduite de experți în tehnologie.

22-23 septembrie - Startup Alley

Programul are ca scop propulsarea ideilor inovatoare aflate în stadiu incipient prin prezentarea lor în fața partenerilor de business și a trusturilor media. Orice producător, cercetător sau inventator care simte că are o idee măreață se poate întâlni pe aleea oportunităților cu cele mai briliante minți ale industriei tehnologice, urmând să bată palma pentru un viitor comun mai aproape de perfecțiune.

Spațiul este dedicat firmelor aflate la început de drum, cu maxim 10 angajați și cu potențial de creștere, iar programul va include peste 20 de standuri expoziționale virtuale cu produse inovatoare.

20-26 Septembrie - evenimente-satelit

Partenerii Techsylvania vor organiza evenimente-satelit, ca o celebrare a inovației tehnologice, o bună oportunitate de networking.