”Pentru noi, Ungaria reprezintă una dintre cele mai importante piețe internaționale în momentul de față, iar evoluția magazinelor TEILOR ne-a încurajat să ne extindem prezența în această țară. Brandul TEILOR a fost construit astfel încât să permită dezvoltarea în afara granițelor României, produsele vândute în magazinele noastre având un public larg, fără a exista o limitare geografică pentru ele. Obiectivul nostru este, odată cu deschiderea unei noi locații, să le oferim clienților o experiență de lux, iar calitatea produselor, consilierea și arhitectura magazinului reprezintă pentru noi diferențiatori importanți, prin care am reușit să ne fidelizăm clienții. Acest fenomen a fost remarcat inclusiv în magazinele noastre din Ungaria, unde există un interes ridicat pentru tendințele internaționale în domeniile modei și al bijuteriilor, clienții apreciind produsele noastre. Vom continua să explorăm noi posibilități de extindere a lanțului TEILOR, inclusiv în Ungaria, unde avem în plan deschiderea unor magazine și în afara Budapestei,” a declarat Willy Dicu, CEO al TEILOR.

Deschiderea celui de-al treilea magazin din Ungaria face parte din procesul de expansiune internațională vizat de TEILOR, pentru care compania a bugetat în acest an investiții în valoare de 27 de milioane de lei.

Magazinul din Budapesta este al șaselea magazin deschis de TEILOR în acest an, după cele trei din România – în Colosseum Mall din București, Iulius Mall din Iași și Piatra Neamț Shopping City – și cele din Europa Centrală – din Polonia, în centrul comercial Posnania din Poznan și din Cehia, în centrul comercial Westfield Chodov din Praga.

Pe măsură ce rețeaua de magazine internaționale se extinde, activitatea TEILOR din perioada următoare se va axa pe creșterea notorietății brandului în Polonia, Ungaria, Bulgaria și Cehia, precum și pe extinderea bazei de clienți și a traficului din magazine prin campanii dedicate.

Până la finalul acestui an, compania vizează inaugurarea altor două magazine noi, care vor dezvolta rețeaua TEILOR până la 64 de magazine, dintre care 51 de magazine în România și 13 magazine internaționale, în Polonia, Ungaria, Bulgaria și Cehia. Pe lângă magazinele fizice, TEILOR operează, în prezent, cinci platforme online – teilor.com, teilor.ro, teilor.hu, teilor.bg și teilor.pl.

În 2021, TEILOR a înregistrat o cifră de afaceri de 231,5 milioane de lei, în creștere cu 65% față de o cifră de afaceri de 140,4 milioane de lei înregistrată în 2020.