Pentru business-ul din Brașov, lansat în 2009, acest lucru a fost echivalentul unei creșteri cu 28% față de anul precedent.

Factorii care au determinat evoluția pozitivă au inclus atât creșterea fondului de carte disponibil, odată cu inaugurarea noului depozit, dar și o dinamică favorabilă a comerțului online.

Cei mai mulți cumpărători pe Libris.ro (60%) au vârsta cuprinsă între 22 și 45 de ani, ceea ce explică și orientarea spre dispozitivele mobile.

Astfel, traficul înregistrat în 2018 pe mobile a depășit 60% (în timp ce traficul de pe desktop a fost de 36%).

Comanda medie a crescut pe Libris.ro în 2018 cu 15% față de anul precedent, ajungând astfel la 80 de lei.

Cea mai mare valoare medie a comenzii s-a înregistrat în Brașov – 155 lei, aici aflându-se și cel mai fidel client, care a plasat 238 de comenzi pe parcursul anului. La polul opus se află clienții din județul Covasna, unde media a fost de 66 lei/comandă.

Cele mai multe comenzi au fost înregistrate în București (peste 313.000), în top 3 urmând județele Brașov și Cluj, cu peste 130.000, respectiv peste 83.000 de comenzi. Cea mai mare rată a recurenței s-a înregistrat în Brașov, Bacău, București și Cluj, media fiind de 1,4 comenzi/an.

Categoriile cele mai vândute au fost și în 2018 Beletristică, Dezvoltare Personală și Cărți pentru copii. Străinul de lângă mine al româncei Irina Binder a fost cea mai vândută carte pe Libris.ro în 2018, fiind cartea preferată în 30 dintre cele 42 județe ale țării.

”După ce am analizat preferințele clienților care au comandat anul trecut, am constatat că, alături de Beletristică, vedem o dinamică foarte interesantă pe categoriile de Dezvoltare personală și Spiritualitate, precum și Cărți pentru copii și Parenting. Gusturile cititorilor români se diversifică și cred că în următorii câțiva ani, vom vedea creșteri constante pe aceste categorii, posibil și noi intrări în top. Cărțile de Sănătate și cele de Gastronomie se vând tot mai bine, semn că începem să fim mai atenți la prevenție prin stilul de viață adoptat”, a declarat Laura Țeposu, director dezvoltare și cofondator Libris.ro.

Investiții care susțin dezvoltarea Libris

Anul 2018 a fost marcat de o investiție majoră pentru Libris.ro, în valoare de peste 4 milioane de euro, care a presupus construirea unui depozit nou, modern, unde poate fi gestionat un stoc permanent de 3 milioane de cărți și produse complementare cititului.

De asemenea, o parte importantă a investiției a reprezentat-o sistemul WMS de gestionare a depozitului, care permite procesarea comenzilor în 24-48 de ore de la plasare cu o medie de peste 10.000 de comenzi procesate/zi. Proiectul s-a întins pe o perioadă de 12 luni și a fost finalizat în luna noiembrie 2018.

Mutarea în noul depozit și automatizarea acestuia ne permit păstrarea vitezei de expediere a cărților comandate de clienții noștri, în condițiile unui număr în creștere de comenzi plasate zilnic.

”Momentan avem listate peste 40.000 volume în limba română și 85.000 volume în limba engleză. Titlurile în română sunt în stoc în depozitul din Brașov. Așa cum ne-am propus la începutul anului trecut, am crescut cu 20% oferta de carte în limba română”, a precizat Laura Țeposu.

Peste 120.000 de titluri de carte stau la dispoziția cititorilor pe Libris.ro, alături de jocuri pentru copii, board games, muzică, filme și cadouri.