Această rundă de finanțare marchează totodată lansarea oficială a Fortech Investments, divizia de investiții a Fortech Group, care va administra strategia de investiții, achiziții și parteneriere a companiei.

„La Fortech, suntem susținători ai dezvoltării industriei de sănătate, prin serviciile noastre de software development. Contribuirea prin finanțare la misiunea Telios este următorul pas natural pe care îl facem către o implicare mai mare în soluțiile care transformă lumea. Telemedicina este un domeniu important pentru inovarea în domeniul sănătății, în special în România și Europa Centrală și de Est. Urmărind evoluția Telios, credem că acum este momentul să formăm un parteneriat și să susținem creșterea companiei, mai ales dacă ne uităm la echipa pe care Philip a construit-o și la planul lor inovator de a-și pune amprenta pe acest domeniu promițător”, spune Valentin Filip, Managing Director, Product Investments, Fortech.

Odată cu această nouă rundă de finanțare și investitorii curenți și-au crescut participațiile, investind 180.000 de euro în Telios Care. În același timp, compania a reușit atragerea a încă 120.000 de euro de la noi investitori, reconfirmând astfel calitatea serviciilor Telios Care și potențialul industriei de telemedicină.

„Transformarea industriei de sănătate necesită o echipă variată, cu un obiectiv comun. Încă de la început, misiunea Telios Care a fost să ofere servicii complete de îngrijire fiecărui român. Ajutăm oamenii să-și rezolve nevoile medicale cu încredere și simplitate. Sprijinul din partea investitorilor noștri, care a crescut atât din punctul de vedere al dimensiunii, cât și strategic, ne-a ajutat să atingem acest obiectiv. Acum, cu ajutorul uneia dintre companiile de tehnologie de top din Cluj, Fortech; prin divizia lor de investiții, Fortech Investments, Telios Care pune bazele pentru următoarele acțiuni în direcția de simplificare a furnizării de servicii de îngrijire medicală în regiunea Europei Centrale și de Est. Parteneriatele dezvoltate cu Transylvania Angels Network, Growceanu și Tech Angels sunt ceea ce face ca această colaborare cu Fortech să fie atât de specială pentru noi – vorbim de oamenii care au grijă de alți oameni”, spune Philip Choban, CEO Telios Care.

În prezent, Telios Care este o structură pe acțiuni, compusă atât din fondatori, cât și din investitori, printre care se află și investitori de la Transylvania Angels Network, Growceanu Angel Investment și Tech Angels, cele 3 organizații implicându-se activ în atragerea noii finanțări, dar și în sprijinirea industriei de healthcare și a procesului de digitalizare.

„Transylvania Angels Network s-a bucurat să sprijine Telios încă de la început, atât în această rundă, cât și în cea de anul trecut, doi membri T.A.N. fiind și investitori fondatori la Telios. Telemedicina B2B este o zonă cu potențial solid în Europa de Est, așa cum s-a dovedit și în alte piețe. Pandemia a dat un impuls acestei industrii, oamenii văzând mult mai bine valoarea și beneficiile sale. Apreciem creșterea solidă în utilizarea serviciilor și ca număr de clienți, maturitatea echipei de management și perspectivele viitoare pentru parteneriate și extindere. Astfel, a fost o decizie simplă de a contribui din nou în această rundă, deoarece a devenit una dintre cele mai mari runde din România conduse de angel investors”, spune Mircea Vădan, membru al consiliului fondator și investitor, Transylvania Angels Network.

Din noua postură, Fortech va fi un membru activ în Advisory Board (Consiliul Consultativ), atât în ceea ce privește zona de business, cât și partea tehnică, implicându-se în strategia de dezvoltare a Telios în perioada următoare.

În urma noii finanțări, Telios Care va accelera planurile de dezvoltare atât în România cât și în regiune. Astfel, compania vizează îmbunătățirea accesului pacienților la servicii medicale de calitate, prin introducerea mai rapidă pe piață a dispozitivelor medicale la distanță, prin adăugarea de noi servicii în platformă care oferă chiar posibilitatea vizitelor la domiciliu, dar și prin creșterea procentului de afecțiuni complexe rezolvate prin telemedicină.

Pentru anul în curs, Telios Care se așteaptă la o creștere cu 100% a accesării serviciilor sale, în contextul în care tot mai mulți pacienți apelează la telemedicină ca primă soluție în multe situații.

Telios Care a înregistrat anul trecut o creștere de 10 ori a numărului de utilizatori de servicii de telemedicină, având în prezent peste 100.000 de beneficiari din toată țara. Compania estimează pentru 2021 o dublare a numărului de pacienți prin includerea serviciilor Telios în produse de asigurări și abonamente medicale, precum și prin vânzări directe la companii.

În urma acestei noi investiții, Telios Care este evaluată la aproximativ 6,3 milioane de euro.

Înființată în 2017, Telios Care se află, în prezent, la a treia rundă de finanțare. Prima dintre ele a avut loc în 2018 și a asigurat o finanțare de 150.000 de euro, bani folosiți pentru dezvoltarea platformei, a îmbunătățirii software-ului și a sistemelor utilizate. Cea de-a doua rundă de finanțare s-a încheiat la finalul anului 2020, după atragerea a 200.000 de euro, investiție care a asigurat și lansarea, în premieră în sistemul de sănătate din România, a modelului american de „prescription fulfillment” – rețete digitale trimise de medici, respectând toate protocoalele de securitate, direct la farmaciile indicate de pacienți.