În plus, variante mai periculoase ale virusului se răspândesc în lume, ducând la restricții mai dure de călătorie. Există însă si noi speranțe care vin dinspre vaccinurile aflate în dezvoltare, precum cel cu doză unică de la Johnson & Johnson și cele de la Novamax și Valneva, care au arătat rezultate bune în studii și ar putea să intre pe piețe în următoarele luni, reducând problemele cauzate de lipsa dozelor.

Toate cele 11 sectoare de activitate din indicele SPX 500 au terminat săptămâna trecută pe roșu. Sectorul energetic a fost de departe cel mai rău afectat, scăzând cu 6.7% în cursul săptămânii, reducându-și avansul de anul acesta la 3.6%.

Piețele americane, europene și asiatice au scăzut însă din nou vineri, luna ianuarie terminându-se pe minus — cu indicele S&P 500 SPX la -1.93%, în scădere cu 1.1%.

Ionuț Paulenco, analistul de piață pentru România al eToro, vă oferă comentariul său săptămânal privind ultimele evenimente de pe piețele financiare. Lucrând la eToro și discutând zilnic cu clienții români, Ionuț aduce o experiență de peste 7 ani în industria financiară, specializându-se în diversificarea portofoliilor și în acțiuni.

Ionuț Paulenco comentează:

Ce urmează? Marțea câștigătorilor pandemiei

După toate știrile mai puțin bune din ultima vreme, aștept cu nerăbdare ziua de marți – când o parte dintre câștigătorii pandemiei din SUA și Asia își vor raporta câștigurile, inclusiv Amazon (AMZN), Alphabet (GOOG) ), Alibaba (BABA), Pfizer (PFE), precum și marile firme din industria jocurilor video.

Vorbind despre câștigătorii pandemiei, unul dintre sectoarele care a înregistrat creșteri notabile este industria jocurilor video. Din cauza măsurilor de izolare și a plictiselii, dezvoltatorii de jocuri au avut un an 2020 excelent, jocurile video devenind modalități binevenite de petrecere a timpului, cu 2,7 miliarde de jucători la nivel global suprasolicitând serverele.

Două dintre cele mai mari nume din industrie sunt Electronic Arts (NASDAQ: EA) și Activision Blizzard (NASDAQ: ATVI), ambele urmând să își raporteze câștigurile săptămâna aceasta, marți (2/02), respectiv joi (4.02).

Jocurile produse de acetea sunt foarte populare în rândul comunității de gaming și unele dintre cele mai bine vândute din toate timpurile, precum Tetris Mobile, FIFA și Madden de la Electronic Arts, precum și Call of Duty, Diablo și World of Warcraft de la Activision.

Având în vedere creșterea generală a industriei jocurilor video, mă aștept ca ambele acțiuni să depășească în continuare performanțele S&P 500. Activision Blizzard și-a aliniat eforturile în jurul produselor sale de bază, precum Call of Duty și World of Warcraft. Acest lucru a implicat extinderea Call of Duty și pe mobil, una de succes. Varianta pentru mobil a jocului Call of Duty a înregistrat aproximativ 300 de milioane de descărcări și în curând jocul va fi lansat în China, unde peste 45 de milioane de consumatori s-au pre-înregistrat deja.

Cealaltă mare franciză a companiei, World of Warcraft, a lansat conținut nou, Shadowlands și acum este cel mai bine vândut joc video din istorie.

Pe de altă parte, Electronic Arts, care are peste 1.700 de angajați români în studiourile sale din țara noastră, a realizat unele dintre cele mai populare jocuri sportive, cum ar fi FIFA, NHL și Madden. În fiecare an EA scoate pe piață o nouă versiune a jocurilor și chiar dacă mulți clienți se plâng că firma nu inoveaza suficient - cifrele de vânzări sunt bune.

O astfel de abordare ar putea atrage multe critici, dar este, de asemenea, cea mai sigură, deoarece, cu o bază masivă de clienți loiali acestor jocuri, EA nu e forțată să inoveze la fel de mult ca alte companii de jocuri video, ceea ce înseamnă un risc mai mic pentru investitori. În esență, este foarte puțin probabil pentru Electronic Arts să facă ceva greșit și să raporteze vânzări slabe, cu excepția cazului în care se schimbă ceva în mod dramatic.

David Derhy, analist în domeniul criptoactivelor al platformei de investiții eToro, comentează:

Bitcoin scade sub 30.000 dolari SUA iar o scădere suplimentară rămâne posibilă

„După o scurtă scădere, este acum evident că pragul de 30.000 dolari va fi un nivel important de sprijin. Dacă prețurile încep să scadă sub 29.500 dolari, atunci am putea să ne confruntam cu o cădere puternică, spre 24.000 dolari. Este ușor sa fim optimiști privind cripto când piața merge într-o direcție pozitivă, însă eu cred că întotdeauna este bine să fim precauți. În ciuda acestui lucru, stabilitatea actuală a bitcoin și volatilitatea sa redusă faţă de alte active cripto reprezintă un lucru pozitiv pentru întregul sector.”