În fiecare lună sunt încărcarte sute de mii de aplicații android în Google Play Store, iar găsirea unora utile poate fi o problemă. Noi am testat mai multe, iar mai jos o să găsești câteva care te-ar putea ajuta în 2021.

Aici nu o să găsești WhatsApp, GMail și alte aplicații android pe care le știi deja, ci unele mai puțin cunoscute.

Top 10 aplicații utile Android 2021

Pentru că tocmai a început anul și mulți dintre voi v-ați setat deja rezoluțiile pentru acest an, poate aveți nevoie de o aplicație care să vă mențină pe calea dreaptă. Priorities este o aplicație care te ajută să-ți îndeplinești sarcinile de la serviciu, de acasă și așa mai departe.

O altă aplicație în același stil este Heynote și te ajută să nu uiți ce ai promis. Poți scrie mesaje, ce sarcini ai de făcut și le poți pune ca wallpaper sau pe lockscreen. Iar acum nu o să mai ai o scuză că ai uitat ceva.

Una dintre caracteristicile îndrăgite la smartphone-urile mai vechi, pe lângă mufa de căști, era becul LED care se aprindea atunci când primeai notificări. Acesta a fost eliminat de pe majoritatea telefoanelor. Notification Light/ LED for Samsung va folosi perforația camerei pentru a te anunța când ai primit notificări. Bineînțeles, vei găsi și alte aplicații dacă te uiți după notification LED în Google Play Store.

Despărțirea vieții personale de cea de serviciu a fost și mai grea în 2020, în condițiile în care mulți am lucrat de acasă. BuzzKill te ajută să rămâi concentrat pe ceea ce faci, indiferent că e ceva personal sau pentru serviciu. Poți alege să elimine notificările de la anumite aplicații (de ex Instagram) pe un anumit interval orar (în timpul serviciului) sau notificările de serviciu în timpul weekendului etc.

Dacă lucrurile vor începe să revină la normal, poate vei fi mai interesant de vreme și de ceea ce se întâmplă afară. Așadar, ai putea instala ClimaCell, o aplicație care-ți oferă multe detalii despre vreme, dar și prognoze pe următoarele trei ore și informații despre calitatea aerului. Chiar poți programa activități outdoor și vei putea vedea cum va fi vremea în acel loc.

Cele mai utile aplicații Android 2021

Dacă te-ai cam plictisit de telefonul tău atunci ai putea să-i schimbi wallpaper-ul, iar STOKiE este o aplicație care adună cele mai recente wallpaper-uri pregătite de companii pentru telefoanele sale. Aici vei găsi chiar și viitoarele wallpaper-uri ale telefoanelor din seria Samsung S21, ce vor fi anunțate oficial pe 14 ianuarie.

Dacă ai un telefon OLED și vrei să crești autonomia bateriei atunci vei vrea să folosești un wallpaper cu multe zone negre și dark mode, astfel pixelii care nu se aprind nu vor consuma energie. Totuși, nu toate pozele pe care le găsești pe internet sunt negre, unele au un gri închis și nu te vor ajuta la economisirea bateriei. Poți să verifici dacă chiar ai negru în imagine cu OLEDBuddy și astfel ești sigur că ai imaginea potrivită.

Stories-urile au cucerit online-ul - de la Snapchat, Instagram, Facebook, chiar și LinkedIn, peste tot găsești acest concept de stories, adică poze sau clipuri ce sunt online timp de 24 de ore. Ca să ieși în evidență trebuie să faci un design cât mai interesant și aici te ajută FocoDesign. O aplicație cu template-uri, cu idei pentru story-uri mai bune și mai interesante.

MacroDroid este o aplicație care te va ajuta să automatizezi gadgeturile din casa ta. De exemplu, vei putea seta ca atunci când te apropii de casă să treci pe Wi-Fi sau atunci când intri în mașină, telefonul să se conecteze automat la bluetooth și să redea muzică. Sunt multe posibilități de automatizare pe care trebuie să le descoperi.

Pentru că ne folosim telefoanele și pentru distracție, o să includ în acest top și o aplicație care te ajută să găsești jocuri care ți-ar plăcea. În loc să cauți pe internet ce jocuri Android au mai fost lansate, poți instala MiniReview apoi cauți acolo jocuri în funcție de notă, în funcție de gen sau de tipul de monetizare.

Acestea au fost câteva dintre aplicațiile android la care ne-am gândit la acest început de an, însă pe măsură ce alte aplicații se vor lansa vă ținem la curent cu ce aplicații trebuie să instalați pe telefoane.