Performanța pe sectoare și regiuni a companiilor de Top 100
Toate sectoarele reprezentate în Top 100 au înregistrat creșteri uriașe ale valorii de piață în anul încheiat la 31 martie 2021, ratele variind între 25% și 75%.
Tehnologia continuă să fie cel mai mare sector în ceea ce privește valoarea de piață a companiilor de profil (10,5 trilioane de dolari). Astfel, companiile tehnologie au înregistrat în perioada analizată o creștere de 71%, față de valoarea lor din martie 2020.
De asemenea, companiile de materii prime și cele din industrie au înregistrat creșteri foarte mari, de 75% și, respectiv, 68%.
Performanțe mai slabe au fost raportate de companiile din sănătate, de 25%, și energie și utilități, fiecare cu un plus de 26%.
Statele Unite continuă să domine Top 100 global, cu 59 de companii, care au înregistrat și cea mai mare creștere a capitalizării, de 57% până în martie 2021, comparativ cu 42% în China sau 18% în Europa.
Europa a pierdut cinci companii din Global Top 100 în intervalul analizat: trei din Marea Britanie și două din Franța, compensate însă de reintrarea în top a două companii germane, Siemens și Volkswagen.
Cele 73 de companii reprezentate de SUA și China (14) și regiunile sale reprezintă 77% din totalul capitalizării pieței Top 100 companii globale.
”Capitalizarea celor mai mari 100 de companii listate din lume a ajuns la cea mai ridicată valoare de piață înregistrată până în prezent, fiind de peste 2,6 ori mai mare decât în urmă cu un deceniu. Performanța a fost susținută atât de succesul unor sectoare de activitate, cât și de măsurile guvernelor și băncilor centrale pentru diminuarea efectelor crizei sanitare. Tehnologia este indiscutabil cea mai atractivă pentru investitori, valoarea cumulată de piață a companiilor care activează în acest domeniu reprezentând o treime din capitalizarea totală de 31,7 trilioane de dolari a celor 100 de companii. Datorită acestei evoluții, pragul de intrare în top a atins 129 miliarde dolari și, ca urmare, deși numărul ofertelor publice inițiale (IPO) a fost însemnat în ultimul an, nicio companie nou listată nu a reușit să prindă clasamentul. Această situație le poate da de gândit viitorilor emitenți de IPO care aspiră la un loc în top”, a declarat Dinu Bumbăcea, Partener și Lider al serviciilor de consultanță pentru afaceri, PwC România.
Top companii
Apple și-a recâștigat poziția de cea mai mare companie la nivel mondial după capitalizarea de piață, cu o evaluare cu 6% mai mare decât a Saudi Aramco (care a coborât pe locul doi) și cu 13% peste cea a Microsoft (locul 3). Capitalizarea Apple a atins în ianuarie 2021, cel mai ridicat nivel de până acum, de 2,4 trilioane dolari.
Deși valoarea de piață a Amazon a crescut cu 61% în aprilie 2020 - martie 2021, compania a staționat pe locul patru.
Top 10 este completat de Alphabet (Google), Facebook, Tencent, Tesla, Alibaba și Berkshire Hathaway.
China Mobile a fost singura companie din Top 100 care a înregistrat o scădere a valorii de piață, iar Tesla a crescut cel mai mult, cu 565%. Platforma de livrare de mâncare Meituan a înregistrat a doua cea mai mare creștere a capitalizării de piață, de 221%.
Volkswagen a revenit în Top 100 cu o capitalizare de piață de 165 miliarde dolari în martie 2021, o creștere de 165% față de aceeași lună din 2020, datorită sprijinului puternic din partea investitorilor și cererii consumatorilor pentru vehicule electrice.
O revenire surprinzătoare a fost cea a Boeing, cu o creștere de 77% a capitalizării de piață, în contextul provocărilor ridicate de reglementările din domeniu și a efectului negativ pe care pandemia l-a avut asupra industriei aviației.