În descriere clipului vei vedea și un link pentru episodul anterior. La finalul acestui articol, dacă simți că ai rămas cu ceva util, dacă ai descărcat o aplicație din cele prezentate am aprecia dacă te-ai abona pe canalul de YouTube sau la newsletter și dacă ai distribui acest material și cu prietenii tăi. Și acum să începem.

Top 5 aplicații Android (martie 2022)

Priorities

Priorities este o aplicație care cred că va fi de interes pentru mulți dintre voi. Trăim într-o perioadă în care calendarele multora dintre noi sunt pline cu întâlniri online, lucruri de făcut, de văzut, și așa mai departe. Nu știu despre voi, dar eu trebuie să-mi notez lucrurile pe care le am de făcut pentru a-mi aduce de ele și pentru a fi organizat și eficient. De aceea, îmi plac aplicații simple precum Priorities unde poți să faci o listă de sarcini sau priorități pentru ziua respectivă. Eu în fiecare dimineață, în timp ce-mi beau cafeaua, mă gândesc la lucrurile pe care le am de făcut în aceea zi, iar dacă nu le notez undeva este posibil să uit unul dintre acele lucruri. Le notezi, apoi când le termini poți să le bifezi sau le poți rearanja în funcție de prioritate. Este un app simplu, dar eficient și care are un UI foarte plăcut.

Friendspire

Următoarea aplicație te ajută să fii mai organizat, însă nu cu task-urile de la serviciu sau de acasă, ci cu lucruri mai fun. Cu Friendspire poți să vezi mai ușor ce filme, seriale, cărți sau podcasturi s-au mai lansat, ce note au primit și ce mai e în trending pe serviciile de streaming. Acum avem la dispoziție o mulțime de servicii de streaming și show-uri de văzut și e ușor să te simți compleșit. Trebuie să-ți faci cont apoi să alegi câteva dintre filmele, serialele, cărțile și podcasturile favorite pentru ca aplicația să-ți sugereze ce altceva similar să urmărești. Poți să dai note, să vezi ce review-uri a primit, să vezi ce filme noi intră pe Netflix și așa mai departe.

Video to Wallpaper

Urmează o aplicație foarte simplă, dar drăguță. Se numește Video to Wallpaper și face ce spune, adică-ți pune un video drept wallpaper atât pe homescreen, cât și pe lockscreen. Poate ai filmat un clip frumos în vacanță, poate vrei să-ți pui un video cu copii tăi pe telefon atunci o poți face foarte simplu cu această aplicație. Deschizi aplicația, apeși pe plus și selectezi clipul pe care-l dorești apoi alegi dacă vrei să fie doar pe homescreen sau și pe lockscreen și aștepți puțin și gata. Ai un video drept wallpaper. Totuși, este foarte probabil ca asta să-ți consume mai repede bateria. Deci trebuie să fii atent la asta.

Breathwkr

Trăim într-o perioadă în care anxietatea este la cote maxime. De doi ani de zile trăim cu pandemia de coronavirus, iar acum a început un război la granițele noastre. Este de așteptat ca nivelurile de anixetate să crească. O metodă prin care putem combate anxietatea este respirația. Da, exercițiile de respirație de pot face mai calm, te pot relaxa și chiar îți pot da un boost de energie. Breathworker oferă astfel de exerciții și după ce-ți faci contul și selectezi orele de culcare și trezire vei avea un fel de program de exerciții de respirație. UI este bun, aplicația arată drăguț și este gratuită, însă există și o opțiune de abonament lunar care-ți oferă acces și la alte exerciții de respirație. Eu zic să încep cu versiunea gratis, apoi dacă ești de părere că ai nevoie și de altele poți să încerci o lună de abonament.

Oddmar

De data aceasta nu mai avem o aplicație de productivitate, ci un joc cu care să te relaxezi puțin după o zi de muncă sau după o zi de privit știrile. Se numește Oddmar și este un fel de Mario cu vikingi. Joci cu Oddmar, sari cu ajutorul unor ciuperci, trebuie să te ferești de inamici sau poți să le sari în cap sau să-i lovești cu toporul. Un platformer distractiv și cu un divel de dificultate potrivit. Stilul grafic îmi place și are o poveste destul de drăguță.

Înainte să încheiem acest video aș vrea să vă mai propun un joc deoarece arată bine și este distractiv. Este vorba despre Hellrider 3, un joc de tip endless runner, însă de data aceasta mergi pe o motocicletă, ai un pistol și poți să arunci cu bombe. Îmi place că dezvoltatorii au pus camera în spatele motocicletei, iar astfel acțiunea pare mai dinamică și faptul că motocicleta nu trece de la un coridor de mers la altul, ci poți controla mai precis motocicleta. Controlul e simplu și intuitiv, grafica arată bine și e un joc distractiv. Poți să deblochezi personaje noi, motociclete și arme.

Acestea au fost recomandările noastre de aplicații și jocuri Android pentru luna martie. Ne reauzim în aprilie.