Pe acest segment de preț bătălia este foarte mare, la fel și interesul consumatorului român deoarece aici poți găsi telefoane bune la un preț corect. Mai departe, pentru a ne limita la doar cinci telefoane am avut câteva criterii importante de selecție.

Primul fiind acela de a-l fi testat înainte. Toate telefoanele pe care le veți găsi în această listă au trecut prin mâna mea sau a colegilor mei și astfel putem emite o judecată mai amplă, mai complexă decât cea de analiză a specificațiilor telefoanelor. Acest video nu vrem să fie extraordinar de lung așa că dacă doriți să aflați mai multe informații despre aceste dispozitive vă invităm să vă uitați în descrierea acestui clip unde o să găsiți toate linkurile.

Al doilea criteriu a fost cel al conectivității 5G. Deja la acest segment de preț conexiunea 5G mi se pare o necesitate pentru că poți ține un astfel de telefon mai mult timp, iar rețelele 5G doar vor fi mai bune. Iar al treilea element important a fost cel al nouătății, am vrut să recomandăm telefoane cât de cât lansate recent.

Acestea fiind zise ar fi cazul să trecem la prima recomandare: Samsung A53 5G.

Vlad l-a testat în urmă cu câteva săptămâni, iar o concluzie ar putea fi trasă chiar din titlu. Samsung Galaxy A53 - „A” de la adecvat. Acest telefon nu este unul neapărat WoW, însă are toate elementele necesare pentru un telefon midrange de succes: are un design reușit, are Android 12 și vine cu patru actualizări de sistem, oferă performanțe bune și are o autonomie mare.

Ce nu prea ne-a plăcut la acest telefon a fost faptul că nu se încarcă la fel de rapid ca telefoanele concurenței, iar în pachet nu mai este inclus un încărcator și camerele foto au rămas aceleași de anul trecut.

Samsung Galaxy A53 5G e un telefon foarte bun pentru cei care nu vor ultima praștie, dar vor să-l folosească timp de 2-3 ani. De asemenea, e un telefon pentru adolescenți, dar și pentru companii care vor să achiziționeze un telefon relativ ieftin și bun pe termen lung.

În momentul de față Samsung Galaxy A53 în varianta de 128 de GB costă 1730 de lei.

Următoarea recomandare start-up.ro pentru telefoane cu preț între 1500 și 2000 de lei este realme GT Master Edition, pe care l-am testat eu în septembrie 2021 și am fost plăcut surprins de el, iar titlul acelui review a fost „componente de top la un preț bun”, iar în asta se pare că s-a specializat realme, iar asta se poate vedea și cu telefoanele GT 2 și GT 2 Pro.

Revenind la master edition, acesta un telefon de tip mid-range cu specificații puternice și un preț bun. Telefonul oferă într-un pachet atrăgător multe dotări și funcții întâlnite pe modele mult mai scumpe. La momentul respectiv, modelul cu 128 GB stocare costa 1800 de lei, iar cel cu 256 ajungea la 2000 de lei. Acum acestă versiune cu 256 GB este chiar 1500 de lei. Telefonul vine cu Snapdragon 778G, realizat pe o arhitectură de 6 nm și 8 GB RAM.

Ecranul este unul AMOLED cu o diagonală de 6,43 de inci și o rezoluție FHD+ și o rată de refresh rapidă de 120 Hz. La acest telefon am apreciat în special, încărcarea rapidă la 65 de wați, prețul, dar și cât de bine fotografiază pentru această categorie de preț. Nu ne-a plăcut faptul că are un singur difuzor, nu are suport pentru card microSD și ecranul poate avea un contrast scăzut în soare.

A treia recomandare pentru acest segment de preț vine de la OnePlus, sub forma lui Nord 2, pe care eu l-am văzut ca un fel de întoarcere la origini pentru OnePlus, adică telefon bun, fără briz brizuri și un preț competitiv.

OnePlus Nord 2 avea un preț recomandat la lansare de 1999 de lei pentru versiunea de bază (8 GB RAM + 128 GB stocare), însă acum găsești telefonul și la 1800 de lei. Pentru acești bani primești încărcare rapidă la 65 de wați, un design premium, o cameră foto de 50 MP cu stabilizare optică, un software curat și un ecran AMOLED de 90 Hz. Ce nu mi-a plăcut în schimb a fost faptul că nu are cameră telefoto și că se poate încălzi destul de tare și prețul era nițel cam ridicat.

Următorul telefon de pe această listă este unul testat recent de mine și vine de la Xiaomi. Este vorba despre Redmi Note 11 Pro, un telefon la care am apreciat în special designul. În ochii mei, este probabil cel mai frumos telefon dintre toate în această listă, însă asta este subiectiv.

Alături de design, am apreciat autonomia excelentă a acestui dispozitiv și l-am utilizat chiar și două zile cu o singură încărcare, ne-a plăcut încărcarea rapidă și ecranul luminos. În schimb, ne-a displăcut faptul că nu are filmare 4K, că vine cu Android 11, nu cu Android 12 și că are camere foto mediocre.

În același timp, Redmi Note 11 Pro 5G este și cel mai ieftin model din această listă și-l găsești pe la 1500-1600 de lei în acest moment și reprezintă o ofertă atractivă.

Nu puteam completa această listă fără un model de telefon de la Motorola. Smartphone Moto G200 a fost testat de colegul meu Octavian care a apreciat în special performanța oferită de acesta. Motorul acestui telefon este un Snapdragon 888+ 5G, un procesor de top, cu 8 nuclee și arhitectură de 5nm, capabil să facă față celor mai pretențioase jocuri. Alături de procesor mai găsim și 8GB memorie RAM, dar și 128GB spațiu de stocare. Asta îl face cel mai performant telefon din această listă.

Camera principală are 108MP cu F/1,9 și există și o cameră ultrawide de 13MP cu F/2,2. Mai e și un senzor de 2MP, folosit pe post de senzor de profunzime. G200 este telefonul și cu cel mai mare display dintre toate cu o diagonală de 6,8 inci, însă este LCD și are o rezoluție FHD+. În schimb rata de refresh este de 144 Hz.

Înainte de a încheia acest articol aș vrea să vă mai fac o recomandare bonus. Căutând modele de telefoane pentru acest material am dat și peste Oppo Reno6 5G, un telefon care nouă ne-a plăcut și pentru care Vlad a făcut review. La marii retaileri acesta sare de 2000 de lei și nu ar putea fi inclus în listă, însă la site-uri mai puțin cunoscut precum grandgsm.ro sau grifonul.ro, de unde noi nu am cumpărat niciodată, acesta este chiar și 1800-1900 de lei.

Revenind la telefon, nouă ne-a plăcut designul, chiar dacă nu e original, ecranul și performanța și faptul că poate fi utilizat ușor cu o mână, însă nu am fost impresionați de autonomia modestă, prețul mare de lansare și nici pozele ultrawide nu prea ne-au plăcut.

Și cu asta s-a încheiat și lista noastră de recomandări de telefoane în segmentul de preț de 1500 și 2000 de lei. Dacă sunteți în căutarea unui telefon din această categorie de preț sper că v-am fost de folos.