Peste 70% dintre companii spun că principalul motiv pentru recrutarea de angajați străini este lipsa forței de muncă specializate de pe piața locală. Alte motive importante pentru importul de personal sunt: productivitatea redusă a angajaților români (36% dintre respondenți) sau pretențiile salariale ridicate raportat la cerințele jobului sau aptitudinile candidaților (27% dintre respondenți).
Principalele poziții pentru care companiile de pe piața locală ar apela la angajați din străinătate sunt cele de muncitori necalificați (45% dintre angajatori), ingineri/specialiști în domenii diverse (41%), muncitori calificați (33%), dar și poziții în IT&C (12%) sau de management (8%).
Angajatorii români se orientează în principal spre piețele unde pot găsi personal la costuri mai reduse, vizată fiind, în primul rând, regiunea Europei de Sud-Est, în ansamblu, și Republica Moldova în special. Apoi, companiile vizează țări asiatice pentru atragerea de personal, statele din Uniunea Europeană fiind pe locul trei în topul preferințelor. Pe ultimul loc sunt țările africane.
Cei mai mulți recrutori (47%) sunt dispuși să ofere un salariu net cuprins între 300 și 400 de euro pentru angajații din afara țării, iar 24% ar vrea să ofere cel mult 500 de euro. Circa 10% ar putea oferi până la 800 de euro, alți 8% ar plăti între 800 și 1.000 de euro, dar există și angajatori (7%) care sunt dispuși să ofere 1.000 de euro pentru pozițiile specializate.
Patru din zece angajatori vor să implementeze sistemul de muncă de la distanță în acest an
Pe de altă parte, tot pentru a atrage personalul de care au nevoie, circa 40% dintre companii spun că au în plan pentru acest an implementarea de sisteme care permit munca de la distanță sau de acasă. O treime dintre respondenți afirmă că au deja experiență cu astfel de sisteme.
Totuși, cea mai mare parte a respondenților (41%) spun că sub 10% din personal poate beneficia de munca de la distanță, iar alți 20% declară că procentul urcă până la 20%. Cele mai potrivite funcții pentru munca de la distanță, în opinia angajatorilor, sunt cele din IT&C, financiar & contabilitate, marketing și agenți de vânzări. La polul opus, funcțiile care nu pot beneficia de un program de muncă remote sunt cele din producție, management sau din zona tehnică.
Angajatorii recunosc beneficiile acestui tip de muncă de la distanță. Astfel, jumătate dintre respondenți admit că existența sistemelor care permit lucrul de acasă sau de la distanță crește șansele de ocupare a pozițiilor, iar 45% spun că munca de acasă sau de la distanță este un instrument de fidelizare a angajaților. De asemenea, aproape 45% dintre respondenți consideră că acest sistem este mai degrabă important pentru generațiile tinere, iar patru din zece spun că poate crește incluziunea femeilor pe piața muncii. Alți 27% afirmă că angajații care lucrează de acasă sau de la distanță sunt mai productivi.
Sondajul a fost efectuat în perioada 03 - 18 februarie 2020, pe un eșantion de 242 companii mici, medii și mari din România.