Pe primul loc în acest top al Financial Times se află dezvoltatorul de jocuri video Niantic, compania din spatele Pokemon Go, cu o creștere absolută de 180,306%. Niantic a avut venituri de 790 milioane de dolari în 2018, o sumă extraordinară având în vedere că Niantic a fost înființată în 2015. Studioul număra în urmă cu doi ani 426 de angajați.
Conform datelor Financial Times, UiPath a avut venituri de 155 de milioane de dolari și 3200 de angajați în 2018. Pe locul trei în clasament se află Publisher First din SUA, companie din domeniul advertisingului, cu venituri de 36,86 de milioane de dolari și 43 de angajați în 2018.
Locurile patru și cinci sunt ocupate de FreightWise, transportator, și Veggie Noddle, companie producătoare de alimente.
Prima companie din afara SUA în acest clasament este Auvik Networks din Canada. În acest acest top 500 regăsim și alte firme din Argentina, Mexic, Brazilia sau Columbia.
Companiile de tech (15% din total) domină clasamentul, urmate de cele de servicii (9%) și cele care oferă servicii financiare (7%).