Au trecut 11 ani de când olandezul Toine Kets (fondatorul Actinote, compania care dezvoltă proiectul Horse Connection) a venit în România într-un concediu și s-a îndrăgostit iremedibil de țara noastră. Acum Toine îi învață și pe managerii din țara noastră cum să se transforme din ”șefi” în lideri, tranziția desfășurându-se prin intermediul unui program de coaching cel puțin inedit: cu ajutorul cailor.

Toine Kets este născut în Olanda. A studiat chimia, o materie care l-a pasionat încă de pe vremea liceului, și a lucrat pentru o vreme pentru un producător de bere. ”La un moment dat, am devenit interesat mai mult de chimia dintre oameni. Am avut experiența lucrului cu manageri și lideri deseori mediocri. În același timp, am văzut și cum o grămadă de oameni cu joburi și vârste diferite aveau idei grozave despre cum ar putea să-și îmbunătățească munca, însă, din păcate, managementul nu era dispus să pună în aplicare niciuna dintre acele idei. Doar pe cele proprii. Așa că am decis să fac o schimbare în carieră și am început să studiez științele sociale, cu specializarea Managementul Resurselor Umane și Psihologie”, ne povestește Toine despre începutul carierei sale de coach și trainer.

A urmat cursuri în domeniul terapiei comportamentale rațional-emotive (REBT, la Institutul Albert Ellis din New York), are un master în cadrul Universității de Afaceri Nyenrode din Olanda și a devenit trainer certificat MBTI (Myers Briggs Type Indicator).

Timp de 12 ani a deținut funcția de HR Director al Philips Electronics, fiind implicat și în alte prieicte de HR. ”Am fost mereu foarte ambițios, așa că am dorit să experimentez și altceva. Așa că, împreună cu trei colegi dintr-o altă companie, am pus bazele unei firme de consultanță (se întâmpla prin anul 2000 – n.red.). Ne-am propus din start să avem o abordare diferită față de ceilalți competitori și să ne specializăm pe implementarea schimbărilor, nu pe simpla analiză a situațiilor și pe raportarea lucrurilor care pot fi îmbunătățite în cadrul companiilor”, mai spune consultantul olandez.

În România, acasă

În țara noastră a ajuns, întâmplător, în octombrie 2005. Căuta o capitală europeană pentru a-și petrece vacanța, iar soarta i-a îndreptat degetul pe hartă chiar deasupra țării noastre. Nu plănuia deschiderea unui business aici, însă după o săptămână petrecută în București, și-a dat seama că parcursul său profesional va fi invariabil legat de țara noastră.

”Ca mulți alți olandezi aveam o altă imagine în minte despre România. În momentul în care am ajuns aici mi-am dat seama că  lucrurile nu stau chiar așa cum mi-am imaginat. Fiind o țară latină, relațiile dintre oameni au un rol foarte important aici. În plus, București este un oraș plin de viață în care poți găsi orice, de la mâncare, la cultură sau muzică. Înainte de a ajunge aici credeam că Bucureștiul este un oraș plin de blocuri și oameni <gri>”, mai spune Toine Kets.

După câteva traininguri realizate la cererea unor companii care aveau subsidiare și în țara noastră, olandezul decidea în 2007 să fondeze propria afacere aici. Compania Actinote International SRL este  specializată în leadership și dezvoltarea echipei, coaching, programe de vânzări. Deși își propusese să ca timpul pe care îl petrece în România și Olanda să fie împărțit în mo egal, din 2010, țara noastră a devenit ”acasă” pentru Toine Kets. Astăzi, consultantul lucrează cu firme din Polonia, Germania, Rusia, Olanda, Serbia, Belgia și România, dornice să experimenteze stilul său diferit de coaching.

”Conduce prin exemplu”

”Există încă un număr mare de companii în care managerii sunt încă în etapa de <șef>. Însă, în același timp, există o grămadă de companii dornice să investească în leadership. Acelea sunt companiile care o duc cel mai bine. În mediul de business actual, dacă nu ești atent la ceea ce se întâmplă pe piață, sau nu te adaptezi la cerințele pieței, competitorii pot crește pe lângă tine de încă 3 ori”, povestește Toine Kets.

Pe Helga Meurs, instructor de cai, partenera sa din proiectul Horse Connection, a întâlnit-o la începutul anilor 2000. Alături de ea a și adus în țara noastră acest concept inedit de leadership. ”Helga înțelege caii la modul absolut. Discutând cu ea mi-am dat seama că un cal poate fi o oglindă excelentă pentru lideri, iar lucrul cu un cal are un impact fabulos asupra oamenilor de afaceri”, afirmă Kets. Și asta pentru că exercițiile pe care le pune în practică și comportamentul cailor în relația cu echipele care participă la traininguri evidențiază modul în care managerii interacționează zilnic cu angajații. Trebuie să specificăm faptul că participanții nu iau lecții de călărie pe parcursul workshopurilor. ”La Horse Connection participanții conduc un cal prin limbajul corporal și prin imprimarea dorințelor asupra acestuia”, explică Kets.

Toine folosește și crede în metoda ”vezi – simți – schimbi”, iar trainingurile pe care le face cu ajutorul cailor le permite participanților să testeze efectele imediat. ”Calul este folosit ca și o oglindă iar echipele trebuie să coopereze pentru a-l face să înțeleagă ce își doresc de la el. Așa au feedback imediat. Oamenii văd ce se întâmplă, simt pe pielea lor. Facem simulări, iar ei se schimbă ulterior. Poți să îi spui unui cal de 20 de ori cât profit vrei, câți clienți ai de sunat, poți să îi spui orice vrei, însă nu va conta pentru el. El are nevoie de un semnal foarte clar. Doar așa reacționează”, ma spune consultantul.

În esență, trainingul Horse Connection se derulează pe o perioadă de 2-3 zile, una dintre ele (de obicei 8 ore) fiind dedicată lucrului cu caii. Workshop-ul și exercițiile sunt gândite pentru fiecare firmă în parte, în general participanții făcând parte din zona de top și middle management. Participanții primesc sarcini individuale de a conduce calul în arenă, existând, totuși, și exerciții dedicate întregii echipe.

”Nu avem un program standard. De fiecare dată facem exerciții și teme diferite, facem un program cu totul nou. Îi întreb ce vor să realizeze la finalul acestor zile, ce rezultate i-ar satisface și cât de rapid. Apoi stabilim ce e de făcut pentru a ajunge la aceste rezultate”. În plus, odată ce trec prin acest program, participanții implementează ceea ce au experimentat în arenă în mediul de lucru. ”Horse Connection este parte a unui program mai mare. Trebuie să fim realiști. Lucrurile nu se pot schimba într-o organizație în doar câteva zile. Lucrăm cu ei și îi observăm pentru cel puțin încă 3 luni”, explică olandezul.

Vreau să mă schimb

Potrivit lui Kets, investiția într-un astfel de training este de aproximativ 5.000 de euro pentru două zile, o echipă fiind formată din circa 15 persoane. ”Nu e neapărat o chestiune care privește doar lucrul cu un cal, ci și de management. Când ai o echipă de peste 15 oameni e o provocare mare pentru lider. De aceea îi întreb frecvent cum au timp să mai conducă și cât timp le dedică oamenilor din subordine. În ședintele de coaching îi rog să facă un orar. Văd deseori că marea majoritate a timpului este dedicată mailurilor și că, de principiu, doar 15% din timp este dedicat leadershipului”, declară Toine Kets.

Până în prezent, circa 800 de persoane au participat la programul de coaching și leadership Horse Connection. În total, 5.000 de cursanți au urmat programele lui Toine Kets.

”Îmi place să lucrez în România pentru că managerii români sunt dispuși să experimenteze. Nimeni de aici nu a întrebat <de ce trebuie să facem asta>. În multe alte țări europene, managerii pun la îndoială procesul. Iar acest lucru pentru mine este echivalent cu <nu vreau să mă schimb>. Dar nu aici.  Dacă îți acordă încredere, atunci sunt foarte muncitori, iar pentru mine este cea mai mare satisfacție”.

În țara noastră, olandezul a avut în jur de 1.800 de clienți, Horse Connection fiind urmat de circa 300 de persoane. ”Încă ne surprind multe lucruri care se întâmplă și ne minunăm mereu de ceea ce pot face aceste animale și capacitatea lor de înțelegere”.

Pentru că nu este necesar un antrenament special pentru cai, workshop-urile se pot desfășura în orice centru de echitație. Totodată, programul este deschis tuturor celor care sunt dispuși să devină lideri.

”Un lider trebuie să lucreze cu alți oameni, trebuie să fie pasionat de acest lucru. Nu încerca să conduci oameni când nu își dorești să faci asta. Nu vei reuși decât să te simți groaznic și să îi faci pe cei din jurul tău să simtă la fel. Liderii trebuie să înțeleagă că oamenii sunt imprevizibili. Iar un ider are de-a face permanent cu personalități diferite, cu motivații și stiluri de muncă diferite. Rolul spu este de stabili norme, o cultură și un mediu de lucru care să înglobeze întreaga echipă. El trebuie să construiască echipa, să faciliteze prograsul și să aplaneze conflictele. Întreaga sa relație cu echipa trebuie să fie bazată pe încredere”, concluzionează Toine Kets.