Reprezentanții fondului cu sedii în Londra și Tel Aviv vor investi în continuare în startup-uri din Europa și Israel, indiferent de stadiul dezvoltării (cu toate acestea, VC-ul pune accent pe startup-urile early-stage), scrie TechCrunch. Domeniile de activitate care prezintă interes pentru VC-ul european sunt fintech, SaaS, marketplace-uri, adtech, centre de date, gaming, cloud, mobile.
Aceștia au mai precizat faptul că ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană este chiar motivul pentru care au decis să își concentreze în continuare atenția asupra startup-urilor din întreaga Europă, în loc să le finanțeze doar pe cele britanice.
”Ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană va accelera activitatea în hub-urile europene de tehnologie. Credem că acest lucru va reprezenta o oportunitate de neratat pentru fondurile de venture capital, așa cum este cazul 83North, care au deja o prezență bine stabilită în regiunea europeană”, a declarat Laurel Bowden, partener în cadrul fondului.
Până în prezent, 83North a investit în peste 40 de startup-uri din țări ca Franța, Germania, Grecia, Italia, Spania, Suedia, Marea Britanie. Portofoliul său cuprinde nume precum Just Eat, Telit, Hybris (care a fost achiziționat de SAP), Supersonic, Celonis, Mirakl, Via, Wandera, Workable, Wonga, Zerto.