Twilio a ieșit la cumpărături și a cheltuit 2 miliarde de dolari pentru a cumpăra SendGrid, un startup care ajută companiile să trimită email-uri la grămadă, scrie CNBC. Twilio a declarat într-un comunicat că achiziția permite dezvoltatorilor de software să-și gestioneze toate canalele importante de comunicare, precum mesagerie vocală, text, video, iar acum și email, având în vedere că SendGrid oferă un serviciu bazat pe cloud pentru trimiterea de email-uri la scară largă.
Twilio este unul dintre competitorii Cisco și Avaya și oferă software pentru platforme de mesagerie securizate. „Din ce în ce mai mult, clienții noștri ne cer să rezolvăm toate problemele lor strategice de comunicare - indiferent de canal. Email-ul este un canal de comunicare vital pentru companiile din întreaga lume și, astfel, a fost important să includem această capacitate în platforma noastră”, a declarat Jeff Lawson, CEO al Twilio.