Managementul își dorește accelerarea creșterii în Grecia, Ungaria și Cehia și consolidarea operațiunilor din Ucraina, Bulgaria și Polonia, țări în care platforma s-a lansat de curând.

Undelucram.ro este cea mai mare comunitate online care oferă recenzii despre angajatori, informații salariale sau mediul de lucru din companiile din România. Platforma, lansată în 2011 de către Costin Tudor (39 de ani) s-a extins începând cu 2019 în Grecia, Ungaria, Cehia și Republica Moldova, iar de curând și-a început operațiunile în Ucraina, Bulgaria și în Polonia.

Finanțare pentru extindere regională

“Până acum ne-am concentrat pe consolidarea tehnică a platformei, pe oferirea de soluții de informare pentru candidați și angajați și, de asemenea, pe crearea de soluții de promovare pentru angajatori. Începând cu 2021, ne dorim să creștem foarte mult atât în România, cât și la nivel regional, unde deja am testat cu succes piețele din Grecia și Ungaria. Ne vom concentra eforturile și pe operațiunile din Ucraina, Bulgaria și Polonia, țări în care am identificat un potențial foarte mare. Această strategie ne va ajuta să ne îndeplinim obiectivul de a deveni cel mai important punct de informare despre piața muncii din România și din regiune”, afirmă Costin Tudor, CEO și fondator al Undelucram.ro.

Pentru a se extinde la nivel regional, compania va avea nevoie de o nouă finanțare, suma fiind estimată la 0,75-1 milion de euro. Anul trecut, GapMinder VC și Oana Ciornei, managing partner al companiei de executive search Amrop, au investit 300.000 de euro în Undelucram.ro, suma fiind utilizată pentru internaționalizarea platformei.

Miza regională: mulți utilizatori și concurență scăzută

Conducerea companiei consideră că în regiune este un foarte mare potențial de creștere datorită numărului mare de angajați/posibil angajați, dar și pentru că serviciile Undelucram.ro ar fi unele noi pe aceste piețe.

“Dezvoltarea internațională este un pas esențial pentru noi atât datorită numărului mare de utilizatori pe care îi putem atrage, dar și pentru că în unele țări serviciile noastre sunt noi, nu au concurență. Totodată, în zone mai apropiate de Europa de Vest, mai exact în țări precum Cehia și Polonia, angajații sunt mult mai dispuși să scrie recenzii față de utilizatorii din zona Europei de Est. Astfel, investițiile pe care le facem pentru atragerea unui client în aceste țări sunt mai mici decât sumele investite în România ori în Moldova. În același timp, în Grecia și Ungaria am avut o deschidere foarte mare către soluțiile noastre destinate angajatorilor”, a adăugat Costin Tudor.

Obiective pentru 2021: Un milion de utilizatori înregistrați și dublarea numărului de clienți

Undelucram.ro are peste 650.000 de utilizatori (angajați și posibil angajați), iar pentru anul viitor managementul vizează un milion de utilizatori. În ceea ce privește segmentul corporate, conducerea Undelucram.ro își dorește ca la finalul lui 2021 să dubleze numărul de clienți, ajungând astfel la peste 300 de companii active.

Avansul pe ambele segmente (companii/specialiști HR și utilizatori persoane fizice) va fi determinat de intrarea pe noi segmente de recrutare (atât în zona de white collars, cât și blue collars), de extindere geografică, de continuare a dezvoltării de servicii de recrutare care implică machine learning, dar și de mai multe inițiative de marketing.

Îmbunătățirea serviciului de machine learning și un club de reduceri

“În 2021 vrem să ne consolidăm brandul de cea mai puternică platformă de employer branding. Ne vom concentra pe creșterea comunității urmând să lansăm mai multe servicii dedicate specialiștilor HR, dar și candidaților. Unul dintre obiective este perfecționarea serviciului de recrutare prin îmbunătățirea soluției de machine learning pe care o avem pentru a oferi specialiștilor din HR o selecție riguroasă și eficientă. Acest algoritm este conceput pentru a crea un matching consistent între profilul de angajat căutat și candidați. Un pas pe care l-am făcut deja a fost lansarea în această lună a Undelucram Club, o extensie prin care vrem să răsplătim utilizatorii care scriu evaluări pe site”, afirmă Raluca Hagiu, manager de produs al Undelucram.ro.

Undelucram Club este o secțiune care găzduiește reduceri și oferte pentru diferite produse sau servicii ale partenerilor Undelucram.ro. Prin aceasta extensie, cei peste 650.000 de utilizatori care scriu recenzii în platformă sunt răsplătiți cu acces la reduceri din categorii precum servicii medicale, financiare, educație, restaurante, sport, turism, asigurări. Reducerile și ofertele sunt organizate în 12 categorii: Unde învățăm, Unde cumpărăm, Unde mâncăm, Unde călătorim, Unde ne plimbam, etc.

Printre alte inițiative pe care Undelucram.ro le are în plan pentru 2021 se numără programe de consiliere profesională pentru studenți, susținerea programelor de reconversie profesională existente pe piață sau educație non-formală pentru specialiștii în HR (evenimente online și offline și prima comunitate de învățare colaborativă).