Potrivit TechCrunch, numărul celor afectați s-ar ridica la o jumătate de milion de utilizatori. Malware-ul ar fi rulat în spatele unor joculețe online cu mașini. Mai exact, 13 astfel de jocuri, realizate de același developer, ar fi fost infectate. Două dintre aceste aplicații au fost în Google Play în secțiunea de trending, având un maxim de vizibilitate.

Înainte ca Google să le scoată de acolo, aceste jocuri au ajuns la 580.000 de instalări.

Toți cei care și-au instalat jocurile așteptau să vadă pe ecran mașini care se întreceau, însă au primit aplicații care nu funcționau. În schimb, aceste aplicații descărcau infomații de pe un alt domeniu, înregistrat pe numele unui dezvoltator de aplicații din Istanbul, și instalau un malware.

Acest malware se activează de fiecare dată când gadgetul cu Android este pornit și primește acces total la acesta, putând să ”scotocească” în voie după secrete.