Am discutat în cadrul unui interviu video cu Giorgiana Vlăsceanu și Liviu Cadariu, program managers la StepFWD, despre nevoia de a avea un accelerator care să aibă un focus pe diversitate, care să promoveze echipele formate din femei și bărbați și care să inspire antreprenoarele să înceapă afaceri în domeniul tech.
Termenul limită pentru StepFWD - 29 septembrie
Termenul limită pentru înscriere este 29 septembrie și sunt 10 locuri disponibile. Ca să te înscrii nu trebuie să ai un produs finalizat, ci poți fi și în stadiul de idee. Vei trece prin 6 săptămâni de educație, iar la final vei avea un Demo Day unde vei prezenta produsul tău.
“StepFWD este un pre-accelerator de startup-uri tech early stage cu echipe diverse. E și o componentă de gen și nu numai. Ne propunem să aducem un program educațional care să ajute ecosistemul local.”, a spus Giorgiana Vlăsceanu.
“E important să existe echipe diverse. O condiție de eligibilitate la noi e ca o echipă să aibă doi cofondatori măcar și unul să fie femeie. Ne gândim la diversitate și la nivel de know how. Ne așteptăm să existe un mix de business și de marketing, ca echipa respectivă să aibă șanse.”, a adăugat Giorgiana. Ea menționează că diversitatea trebuie să se arate inclusiv la nivel de origine a startup-urilor, pentru că acum sunt echipe și din Polonia care vor să intre.
Cum se desfășoară săptămânile în StepFWD
“Sunt 6 săptămâni în StepFWD. Fiecare săptămână sunt 2 zile de activități. Începem cu partea de legal și cum să-ți structurezi partea legală a unei companii, cum să crești o echipă. Fiecare workshop pe care-l facem e practic. După fiecare workshop facem și o masă rotundă cu profesioniști din domeniul respectiv.”, explică Liviu Cadariu
“Lucrăm și pe customer development, marketing și vânzări, pitching, investiții și term sheets. Vom aduce investitori care să ajute startup-urile să-și pregătească pașii.”, a mai spus Liviu,
Programul a fost gândit să dea expertiză de business unor startup-uri la început de drum, poate chiar în faza de idee mai dezvoltată.
Mentorii programului
Printre mentori vor fi Mihai Rotaru (Clever), Raluca și Bogdan Apostol (Nestor, care au fost la Y Combinator), investitori locali, dar și internaționali, de la Mălin Ștefănescu la Enis Houlli (500 Startups), profesioniști din companii tech din diverse domenii.
“Motivația din spatele StepFWD pornește de la Alexandra Anghel, director de program pentru pre-accelerator. Ea a participat în 2016 la programul Prosper, care este un accelerator de startup-uri conduse de femei și și-a dat seama în acel moment că nouă pe plan local ne lipsesc modelele care să ne ajute. Noi am încercat în cadrul Codette să facem lucrul acesta. Codette e o organizație pentru pasionații de IT prin care vrem să ajutăm accesul pentru mai multe femei în domeniu.”, explică Giorgiana Vlăsceanu.
“Acum 3 ani erau 23% admise fetele la Politehnică, anul acesta s-au dus către 30%. Ne-am uitat și la cifrele acestea și am încercat să scalăm pe zona de startup-uri.”, a mai adăugat Giorgiana.
În România undeva la 28% din startup-uri sunt conduse de către femei. 72% din startup-urile cofondate în Silicon Valley nu aveau nicio femeie în componență.
Pe 25 noiembrie va fi Demo Day în care startup-urile vor susține un pitch în fața unei audiențe diverse. Își vor prezenta evoluția din parcursul programului și planurile pe viitor. Scopule ca startup-urile să aibă un plan de afaceri bine definit pe care să îl implementeze din timpul programului și să meargă mai departe cu creșterea business-ului.