Abonează-te la canalul nostru start-up.ro Business unde publicăm în avanpremieră interviurile cu antreprenori.

Ascultă discuția și în format audio, în podcastul Startup Mashup, unde aflăm de la antreprenori ce mai fac, ce strategii aplică și ce oportunități sunt. Te poți abona pe platforma ta preferată de streaming și să asculți oricând.


Spotlight este continuatorul Startup Spotlight, program de startup-uri început ca o competiție în cadrul How to Web. Nici în 2021 How to Web nu va fi organizat, ci va reveni în 2022 în format fizic, dar Spotlight va fi un program de două luni unde startup-uri tech early stage și cu potențial de creștere pot aplica. Startup-urile trec printr-o perioadă de incubare și mentorat și au acces la numeroși mentori și investitori internaționali.

„Procesul de selecție durează zile întregi, pentru că avem sute de aplicații. Ne uităm, în principiu, la calitatea echipei, dimensiunea pieței și orice data points de product market fit. Spotlight e un program care e ideal să te prindă într-un moment când ai date despre piață, pentru că stai de vorbă mult cu investitori și oameni care vor să știe dacă putem face lucruri pe mai departe”, spune Bogdan Iordache în dialog cu start-up.ro.

Programul va fi 100% online și se va termina cu un Pitch Day hibrid. „Anul trecut, câștigătorii au fost Cartloop și au primit 225.000 de euro ca premiu-investiție. Similar cu anul trecut, nici anul acesta nu vom face How to Web. Foarte probabil o vom face anul viitor într-un format fizic”, explică Iordache.

Când poți să aplici și de ce?

Spotlight 2021 se va desfășura între 4 octombrie și 24 noiembrie. Aplicațiile se pot face pe site-ul programului până pe 19 septembrie.

Premiile în urma Pitch Day-ului vor fi mai mari de 200.000 de euro, dar valoarea exactă va fi anunțată în curând. De asemenea, startup-urile vor primi mai mult de un milion de euro în beneficii prin F6S Alpha Card, prin care vor avea acces la unelte pentru dezvoltarea companiei. În plus, fondatorii ar trebui să participe cel mult 4 ore pe săptămână în program.

Aplică aici cu startup-ul tău la Spotlight.

40 de startup-uri vor fi selectate pentru participare și 10 vor participa la Pitch Day unde vor primi investiție.

Selecția va avea loc între 20 și 23 septembrie, pe 23 noiembrie vor avea loc semifinalele pentru Pitch Day, iar pe 24 noiembrie va avea loc marea finală.

Printre investitorii și mentorii de top cu care startup-urile vor putea interacționa se numără: Luciana Lixandru (Sequoia), Nicolas Dessaigne (Y Combinator), Irina Haivas (Atomico), Andrei Brașoveanu (Accel), Hristo Borisov (Payhawk), Nopadon Wongpakdee (Startup Core Strengths), Ramli John (Product-Led Institute), Andy Budd (Clearleft), și Ondrej Bartos (Credo Ventures).

Acestora li se alătură experți precum René Schöb (KPMG România), Dan Oros (Google), Gabriel Diaconescu (BearingPoint România), Monica Obogeanu (Orange România), Alexandra Badea (2Checkout, acum Verifone), Laura Ștefan (Mastercard România), Horia Velicu (BRD - Groupe Société Générale), Bogdan Axinia (eMAG), Raul Popa (TypingDNA), Bogdan Lucaciu (Adore Me) și mulți alții.

Schimbările de la Startup Spotlight la Spotlight

„Am adus schimbări programului, dar nu competiției. Am simplificat Startup Spotlight și i-am zis doar Spotlight pentru că erau prea multe cuvinte și deja noi intern o cam menționam ca Spotlight”, explică Iordache modificările de nume.

„Ca deosebiri față de anul trecut, în 2020 am făcut prima oară într-un format online și ne-a permis să ne conectăm cu multe companii promițătoare. Am identificat două tipuri de nevoi. Una care e legată de companii la început de drum și au mai multă nevoie de hand holding, de îndrumare, mentori și așa a apărut ideea Launch. În același timp am văzut că există o serie de companii cu potențial de creștere, nu doar din România, ci și din țările din jur, și ne-am gândit că Spotlight e locul unde le putem deservi”, mai detaliază acesta.

Investitori disponibili de la Y Combinator, Accel, Atomico, Sequoia

Anul acesta Spotlight aduce și mai mulți investitori disponibili pentru întâlniri unu la unu cu fondatorii.

„Sunt investitori din Europa de Est, Europa de Vest, dar și Statele Unite. Sunt inclusiv mari fonduri cum ar fi Seqoia, Y Combinator, Accel, Atomico și mulți alții”, spune Bogdan Iordache.

În total sunt peste 50 de grupuri de investiții și fonduri disponibile și toate sunt aliniate la zona aceasta de early stage și high growth, adică startup-uri la început, dar care au potențial.

Pandemia a fost totuși și un avantaj, dacă poate fi privită așa, pentru Spotlight, pentru că așa au reușit să transforme programul și să aducă investitorii la disponbilitatea startup-urilor. Altfel, dacă era în cadrul How to Web, aceștia trebuiau aduși în același timp doar două zile și numărul de activități și întâlniri pe care le puteau avea era limitat.

„Anul trecut am avut 40 de startup-uri. Avem o serie de activități preprogramate, în principiu cu unii dintre cei care sunt very high level, în agenda cărora trebuie să fii cu mult timp înainte și apoi o listă lungă de activități programate în funcție de nevoile companiilor și startup-urilor care intră în program”, spune Iordache.

Anul trecut au fost peste 1.000 de întâlniri individuale, iar anul acesta vor fi chiar mai multe. „La Spotlight avem această mantră că activitățile nu sunt obligatoriii. Sunt lucruri care sunt recomandate. Unele sunt highly recommended, dar vrem să facem un program aliniat cu nevoile fondatorilor și să simtă că e valoros pentru ei”, spune fondatorul programului.

Programul Spotlight este realizat în parteneriat cu Google, KPMG România, Mastercard România și BRD - Groupe Société Générale, cu suportul eMag, BearingPoint România, Orange România, Credo Ventures și 2Checkout (acum Verifone).

Rezultate din edițiile anterioare

Anul trecut Cartloop a câștigat competiția și a primit un premiu investiție de 225.000 de euro.

Premiul de 225.000 de euro este oferit de către un grup de investitori locali: platforma de equity crowdfunding SeedBlink, rețeaua de angel investors TechAngels, fondul de investiții Gapminder VC, vehiculul de investiții private Simple Capital și rețeaua de investitori Transylvania Angels Network. Suma reprezintă un aport la o viitoare investiție în startup-ul câștigător, sub forma unui convertible note.

Teleport și Plant an App s-au clasat pe locul 2, respectiv 3. Cele 10 startup-uri finaliste au fost Plant an App, Medicai, Cartloop, SanoPass, Sharewell, CBNagro.tech, Atlas, Pluria, Jeff App și Teleport. Toți cei 3 câștigători au primit și beneficii F6S în valoare de 1 mil. Euro.

Premiul de anul acesta va fi de peste 200.000 de euro, dar nu a fost încă anunțat oficial de reprezentanții Spotlight.

În paralel, cei de la How to Web lucrează și la Launch, un program pe termen lung pe care l-au lansat anul acesta și despre care ai putut afla detalii aici de pe start-up.ro.

Am fost curios să văd ce au aflat despre fondatori în cadrul unui program pe atâtea luni.

„Un lucru care ni s-a infirmat în Launch e că multe dintre lucrurile teoretice, de dezvoltare de produs și de business, nu erau cunoscute nici de oameni la care ne așteptam să le cunoască. Noi am pornit Launch cu o idee despre o tipologie de fondator. Dar sunt mult mai mulți fondatori care pot beneficia de Launch. Cred că deja am trecut câteva zeci de startup-uri prin perioadă de inducție și beneficiază de toate lucrurile din Launch și avem un pipeline plin pentru următoarele luni”, spune Iordache.

Așadar, e încă nevoie ca fondatorii să treacă prin astfel de programe pentru a-și organiza cunoștințele mai bine și pentru a avea repere pentru dezvoltarea startup-urilor pe care le construiesc.