Keysight Technologies este o companie de tehnologie care sprijina intreprinderile si furnizorii de servicii în dezvoltarea soluțiilor de viitor din domenii precum rețele ultrarapide de tip 5G sau 6G, Quantum Technology, mașini conectate, infrastructură de date și Cloud.

În episodul de astăzi discutam pe larg despre tehnologia Kubernetes, esențială pentru modul in care sunt construite aplicatiile in ziua de azi. De asemenea, afli de la Daniel Munteanu, Senior Technical Product Manager la Keysight Technologies Romania detalii despre dezvoltările companiei.

Pentru a dezvolta proiecte complexe, companiile au nevoie de multiple aplicații care să lucreze împreună într-un mod securizat, coordonat și să nu creeze vulnerabilități în rețea. Așa s-a născut tehnologia „Kubernetes”, un sistem open source pentru instalarea, monitorizarea, scalarea și administrarea aplicațiilor.

Numele de Kubernetes descrie și scopul tehnologiei. Vine din greaca veche și înseamnă „căpitan” sau ”pilot”. Practic, platforma Kubernetes este căpitanul acestui vas care înseamnă folosirea de multiple aplicații într-o companie sau proiect. În interiorul unei asemenea platforme sunt containere, care au atribuite etichete ce stabilesc rolul acestora, stabilitatea și alte caracteristici esențiale. Iar pentru că aceste containere ce conțin practic aplicațiile trebuie să comunice atat între ele, cat și cu lumea externă, sunt introduse într-o capsulă, care poate fi conectată printr-o rețea complexă la restul mediului digital.

De ce e nevoie de Kubernetes?

De ce e nevoie de Kubernetes? Transformarea digitală și edge computing vin cu provocări când vorbim despre performanță, scalabilitate și pericolele cibernetice la care sunt supuse rețelele. Marile companii care se bazează pe aceste tehnologii trebuie să aibă o modalitate sigură pentru a scala în momentele esențiale, trebuie să-și controleze costurile cu infrastructura și să se bazeze pe tehnologii elastice. Mai mult, aplicațiile complexe trebuie securizate, ele nu pot sta într-un mediu deschis, ci trebuie protejate. Cu toate acestea, nu pot funcționa independent, așa că trebuie să comunice cu mediul extern. Din acest motiv Kubernetes e platforma care permite acest lucru, pentru că securizează aplicațiile în interiorul containerelor, dar le permite să comunice în rețea.

Kubernetes e esențial pentru dezvoltarea tehnologiei și usureaza dezvoltarea de aplicații ce folosesc machine learning. Tradițional, orice sistem de machine learning are nevoie de un set de date enorm pentru antrenare și testare. Iar Kubernetes permite un singur punct de acces pentru aceste surse de date și un management mai ușor. Astfel, un sistem ce pare infinit, poate fi administrat cu ușurință.

Într-un limbaj foarte simplu, să folosești Kubernetes e ca și cum ai fi într-o bucatarie selecta si mânuiești 20 de ingrediente deodată, iar preparatul final e la fel de bun pentru toată lumea.

CyPerf, soluția de testare a performanței rețelei

Din acest motiv, Keysight Technologies propune o solutie numita CyPerf, un sistem distribuit si elastic de testare a performanței rețelei și de validare a securității.

Dacă tot am vorbit de arhitecturile bazate pe Kubernetes, CyPerf este cloud-native și se bazează pe microservicii, așa încât să o poți scala în funcție de nevoile imediate pe care le are o companie cand testeaza. Specialiștii rețelelor companiilor au la dispoziție o interfață web ușor de utilizat care poate fi accesată prin orice browser și care poate fi configurată flexibil.

CyPerf recreează aspectele realiste ale traficului unei rețele. Practic, poți vedea dacă elementele tale de rețea sau chiar rețeaua ca întreg, rezistă în funcție de diverse operațiuni și presiuni asupra acesteia, fără să riști impact in business-ul de zi cu zi. Cu ajutorul CyPerf, companiile primesc informații în ceea ce privește experiența utilizatorului, informații asupra posturii de securitate și identifică acele limite care pot afecta performanța rețelelor. În momentul de față, marile companii încep tot mai mult sa implementeze infrastructuri hibride, sa migreze serviciile si aplicațiile in cloud folosind soluții bazate pe containerizare, totul pentru o mai buna agilitate, adaptabilitate și disponibilitate, concomitent cu posibilitatea de a optimiza costurile.

Practic, dacă ai o rețea hibridă, poți să folosești Cyperf cu așa-numiții „agenți de trafic” ce pot functiona în medii eterogene pentru a simula realist creșterea dinamică a traficului, comportamentul utilizatorilor și poți identifica riscurile și limitele din sistem.

Astfel, companiile pot valida migrarea către cloud și SD-WAN în jumătate din timpul obișnuit, dar nu e o chestiune doar de rapiditate, ci și de fidelitate pentru a replica un deployment real. Cu CyPerf poți să descoperi indicatori de performanță precum nivelul maxim de conexiuni și utilizatori, latența aplicațiilor, dar și cât de eficace este detecția amenințărilor cibernetice a controalelor de securitate.

Avantajul containerizării aplicațiilor

CyPerf suportă o varietate de aplicații care pot reprezenta trafic de internet, cum ar fi Office 365 suite, Google suite, Facebook, precum și multe alte protocoale și emulează tehnologii de servere precum Apache, IIS sau NGINX. In acelasi timp, aceste aplicații pot fi intercalate cu atacuri cibernetice populare (incluzand o varietate mare de malware sau exploit-uri) pentru a testa eficiența controalelor de securitate din retea cum ar fi next generation firewalls, web application firewalls, security gateways si altele.

Așadar, ai un serviciu complet prin care să-ți testezi rețeaua (sau elementele de retea) atât din perspectiva performanței, scalabilitatii cat și eficienței securității cibernetice. Iar containerizarea este esențială pentru aceste aspecte.

Containerizarea a crescut viteza așadar poți testa mai rapid și să ai acces la date mult mai repede. Un alt avantaj este ca companiile pot migra aplicațiile foarte rapid către cloud. Dacă înainte de apariția acestor tehnologii developerii aveau nevoie uneori să lanseze 1.000 de servere pentru un deployment al unei aplicații, acum pot crea 1.000 de containere pe care le pot lansa într-o singură secundă. De asemenea, ei pot testa diferite coduri sursă și diferite versiuni în timp real.

Știu că pare complicat, dar în lumea aplicațiilor native din Cloud, ai nevoie de securitate și rapiditate. CyPerf îți livrează datele necesare pentru a putea realiza tranziția către modele de rețetele distribuite și hibride într-un mod mai informat și mai încrezător. Obiectivul final al containerizării și a folosirii acestei tehnologii este să poți să lansezi noi aplicații rapid și într-un mediu sigur.

Cu CyPerf poți valida rețele cu componente în Amazon Web Services, Microsoft Azure, Google Cloud Platform, dar și în cloud-uri private cum ar fi VMware. Și poți simula până la 10.000 de adrese IP pe agent, astfel încât să pui presiune pe sistem într-un mediu controlat.

Viitorului IT-ului va însemna o interactivitate crescută, experiențe integrate, analiză, automatizare, machine learning și înțelegerea unui set de date enorm. Nu mai poți investi în infrastructuri învechite ce vor avea nevoie de upgrade scump.

Dacă ești interesat de astfel de tehnologii sau îți dorești să faci parte din echipa care lucrează la ele în România, intră aici pentru a descoperi posturile deschise la Keysight. Find meaning in your work!