Vinul cramei Aramic, elementul fantastic al Silagiului
Iată că momentul săptămânal al poveștilor despre cramele din România, și nu numai, a venit. Așadar, vă invit ca de data aceasta să descoperim frumusețile vestului țării, mai cu seama ale Banatului, acolo se află crama din această săptămâna: Crama Aramic.
Află opiniile specialiștilor din comunitatea start-up.ro
Textele publicate în categoria Subiectiv sunt responsabilitatea autorilor, fiind opinii asumate de aceștia. Dacă vrei să afli mai multe opinii ale specialiștilor, urmărește categoria Subiectiv.
Urmărește specialiștii!
Crama este așezată în localitatea Silagiu. Istoria spune că Silagiu sau Silaj a fost atestată documentar prima oară în 1406 și că este un loc unde creșterea viței de vie este atât de adânc pătrunsă în conștiința oamenilor, încât chiar și simbolul ales să reprezinte localitatea este un ciorchine de strugure!
Silagiu are un hotar deluros, foarte productiv, în care se cultivă viță de vie. Face, deci, parte din unul dintre cele 5 centre viticole ale Banatului, din regiunea viticolă, din jurul Buziașului. Este supranumit și „satul asezat pe trei văi”.
Aici tânăra crama, Aramic, este construită în 2015 cu ajutorul fondurilor europene, având o capacitate de producție de 200.000 litri.
În momentul de față, Aramic cultivă și prelucrează vie de pe o suprafață de 48 ha, dar există intenții pentru extinderea teritoriului. Soiurile cultivate sunt: Muscat Ottonel, Fetească albă, Sauvignon Blanc, Chardonnay, Fetească neagră, Cabernet Sauvignon, Merlot, Pinot Noir.
Cosmin Crăciunescu, managerul de la Aramic, are un deziderat extrem de ambițios, un îndemn inserat chiar pe frontispiciul site-ului cramei: „ARAMIC vine să țină piept vremurilor actuale. Oferă sprijin oamenilor însetați de adevăr. Luptă împotriva clișeelor și stereotipurilor. Paralizează facultățile critice și animă putința de a-l asculta pe celălalt”.
Vinurile sunt făcute de Adalbert Marton, tânăr întors după 17 ani de experiență în vinificație și viticultură, în Italia, să își continue munca acasă, unde a fost dintotdeauna chemat.
“Despre zona viticolă Silagiu mi-ar plăcea să vorbească vinurile pe care le producem. Cu toate că viile sunt tinere (2010-2012) vinurile au un caracter aparte, mineralitatea lor este o surpriză plăcută atât pentru mine, cât și pentru consumatori”, spune Adalbert.
Fiind ultima săptămâna de toamnă, am decis să o dedicăm legendelor, așa cum este și vinul Roșu de Silagi, care poartă numele zonei în care crește. Un asamblaj clasic de Cabernet Sauvignon ce aduce corp, putere și fermitate, alături de tânărul Merlot care vă va umple paharul de mure, afine și catifelare. Cele două soiuri internaționale nu puteau fi completate decât de notele de prune afumate, taninuri rotunde și vișine zemoase ale neaoșei Fetești Negre. Vom denumi acest asamblaj clasicul “Bordeaux de România”, unde cele trei soiuri se îmbină perfect astfel ca noi să avem un vin deosebit, perfect alături de un confit de rață cu varză roșie dulce sau de un desert cu muuultă ciocolată amăruie.
Sper că v-am făcut poftă cu descrierea mea pentru că vinul se găsește în pachetele: Legendele Toamnei, Premium și All Red pe www.desprevin.ro
Bucurați-vă de vin și de experiențe faine. Iar noi, ca de fiecare dată, vă dăm întâlnire și săptămâna viitoare!