Românii care dețin un card Visa pot sprijini o mică afacere, precum restaurantul sau cafeneaua lor preferată, frizeria sau sala de sport la care merg de regulă, cumpărând în avans de pe platforma https://cadou.ialoc.ro/ vouchere reprezentând produse sau servicii de care vor beneficia după încheierea acestei perioade de restricții.
Visa suplimentează cu 25 de lei valoarea fiecărui voucher în valoare de minim 100 de lei, cumpărat online cu cardul Visa între 11 mai - 31 iulie 2020. Suma adăugată de Visa reprezintă un dublu beneficiu: clientul primește produse sau servicii suplimentare în valoare de 25 lei, iar comerciantul are vânzări și încasări mai mari cu 25 de lei la fiecare voucher cu o valoare de cel putin 100 lei.
În campanie participă peste 165 de afaceri mici, iar numărul lor crește constant pe măsură ce tot mai multe businessuri locale se înscriu pe platformă. Printre acestea se regăsesc restaurante, cafenele, spălătorii profesionale, magazine sau saloane ale căror servicii și produse nu pot fi livrate prin curier sau care nu sunt indispensabile.
“Afacerile mici, care stau la baza economiei locale în orice țară, au nevoie acum de toată susținerea noastră pentru a supraviețui. Orice ajutor contează și fiecare dintre noi se poate implica, plătind online cu cardul un voucher prin intermediul căruia ulterior poate accesa fie o experiență culinară, cafeaua zilnică sau alte bunuri și servicii similare”, a declarat Elena Ungureanu, Country Manager România, Visa.
“Pe 14 martie am scris un post pe pagina de Facebook Beans&Dots. L-am scris gândindu-ne la ce ne așteaptă pe noi și pe alte câteva afaceri mici prietene în perioada grea care va urma. Îi îndemnam prin mesajul nostru pe oamenii din comunitățile fiecărui business mic care fusese închis să cumpere vouchere cadou pe care să le folosească după ce va trece criza. Îl încheiam cu un hashtag: #sustinemafacerilemici. Peste noapte mesajul nostru a ajuns la peste 250.000 de oameni, inclusiv la prietenii de la ialoc.ro. Așa a început o campanie și un parteneriat frumos, iar eforturile noastre combinate de comunicare au adus până acum pe platformă peste 165 de afaceri mici care își vând voucherele cadou către comunitățile lor. Ne bucurăm foarte mult că Visa a decis să se alăture inițiativei noastre și să contribuie la dezvoltarea ei, atât în beneficiul afacerilor, cât și al clienților lor”, a declarat Anca Ungureanu co-fondator Beans&Dots Specialty Coffee Shop.
"Card Cadou e modalitatea prin care am ales să venim în sprijinul companiilor în perioada asta dificilă. Publicul a fost foarte receptiv și a înțeles cât de fragil este ecosistemul unei mici afaceri, de care depind deopotrivă furnizori și angajați. Ne bucură nespus acest parteneriat cu Visa – creșterea vizibilității campaniei #sustinemafacerilemici și sumele donate vor face diferența pentru aceste companii care se străduiesc din răsputeri să supraviețuiască", a declarat Cosmin Măgureanu, CEO Ialoc.ro.
Perioada de valabilitate a voucherului este de 12 luni, iar clientul poate alege să facă o singură achiziție sau mai multe pentru a beneficia de toată valoarea voucherului. Mai multe detalii și regulamentul campaniei sunt disponibile pe cadou.ialoc.ro/visa