În acest an, vivo va începe activitatea comercială în 11 piețe europene noi. Pe lângă Albania, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Croația, Grecia, Muntenegru, Macedonia de Nord și Portugalia, vivo a ajuns în ultimele șase luni și pe piețele din Slovacia și Slovenia, urmând să ajungă și pe piața din Țările de Jos în decursul acestui an. Reprezentați din aproape toate țările au participat la evenimentul de lansare al flagshipului X80 Pro organizat la Berlin.

Strategia de dezvoltare a vivo în Europa se concentrează pe stabilitate și sustenabilitate. Dezvoltarea pe piețele europene este posibilă datorită încheierii unor parteneriate locale și europene pe termen lung, precum cel cu UEFA EURO 2020 și 2024, unde vivo este Global Smartphone and Partner al campionatului EURO. Aceste parteneriate, investiții strategice și relații sustenabile continuă să producă efecte pozitive. vivo este unul dintre brand-urile cu cea mai rapidă creștere în Europa și se află în top cinci cele mai apreciate brand-uri de telefonie mobilă în mai multe piețe europene.

vivo continuă să se dezvolte în Europa și dorește să le ofere clienților cea mai bună experiență pentru dispozitive mobile, de aceea compania a adus cel mai avansat model de referinţă în regiune. Noul flagship este rezultatul colaborării pe termen lung dintre vivo și ZEISS și folosește sistemul de imagistică dezvoltat de cele două companii. ZEISS și vivo împărtășesc pasiunea pentru calitate și precizie și creează împreună smartphone-uri inovatoare. De aceea, pentru modelul X80 Pro, vivo și ZEISS au depășit limite considerate imposibile în domeniul tehnologiilor mobile.

Parteneriatul strategic dintre vivo și ZEISS a fost încheiat pe termen lung și se bazează pe capacitatea celor două companii de a înțelege nevoile consumatorilor în domeniul imagisticii mobile. Ambele companii își doresc să contribuie la viitorul fotografiei cu smartphone-ul, iar departamentul de R&D - Laboratorul de Imagistică vivo ZEISS oferă inovații în domeniul imagisticii mobile, prin design optic avansat, inclusiv prin dezvoltarea și testarea riguroasă a lentilelor, procese de simulare extinse pentru a asigura performanță excelentă, algoritmi și măsurători avansate pentru design optic, toate cu scopul de a reduce distorsiunile, umbrele, artefactele de culoare și pentru a le permite utilizatorilor să surprindă cadrul perfect.