Cartea lui Vlad Caluș se diferențiază de celelalte cărți de educație financiară existente deja pe piață deoarece multe dintre actualele titluri nu sunt dedicate exclusiv investitorilor din România, ci includ sfaturi financiare valabile pentru mai multe regiuni ale lumii, în special SUA.

„Am simțit nevoia să vin cu o carte scrisă clar și bazată pe sfaturi practice, pentru a putea implementa toate cunoștințele despre investiții. Promisiunea mea este simplă: oricine va citi cartea va deveni investitor și se va afla pe drumul spre independență financiară cu un plan foarte clar și bine pus la punct”, declară Vlad Caluș.

Descoperă aici un interviu start-up.ro cu Vlad Caluș despre independență financiară și investiții.

Educația financiară este abordată în această carte sub umbrela accesibilității pentru toate categoriile de cititori: oricine va urma pașii descriși va putea să își stabilească o fundație solidă de cunoștințe, să-și definească obiective financiare pe termen lung și să implementeze un sistem de gestionare a investițiilor.

„Jargonul, termenii de specialitate, platformele și acest nou tărâm al finanțelor personale sunt foarte intimidante pentru 99% dintre investitorii noi, care n-au făcut acest pas niciodată. Fără o educație financiară la bază, este normal să nu știm de unde să începem. Cartea rezolvă asta și este scrisă și gândită să fie înțeleasă de oricine. Practic, poate deveni o busolă către o viață fără griji”, adaugă Vlad Caluș.

Cine este Vlad Caluș

Vlad Caluș este fondatorul platformei @minimalistu.eu, inițiativă născută din dorința sa de a accesibiliza educația financiară. La vârsta de 19 ani, Vlad a pus bazele Planable, un startup inovativ în domeniul colaborării pentru marketing, și ulterior, la 22 de ani, recunoașterea sa a culminat cu includerea în prestigiosul clasament Forbes 30 Under 30.

La 27 de ani, a reușit să acumuleze un impresionant portofoliu de investiții de 200.000 de euro. Vlad este ferm dedicat obiectivului său de a atinge independența financiară și de a se retrage timpuriu, la vârsta de 30 de ani, vizând un portofoliu de 500.000 de euro. Peste 10.000 de persoane au fost îndrumate să-și îmbunătățească finanțele și să devină investitori competenți, consolidând astfel impactul semnificativ al lui Vlad în domeniul educației financiare.

Descoperă-l pe Vlad Caluș în interviul de mai jos realizat în 2023 de start-up.ro.


Proiectul „Antreprenori” este susținut de ING Bank, partener de creștere pentru afacerile locale. Într-un context dinamic și încă incert, ING oferă predictibilitate, prin instrumentele financiare potrivite, si sprijină dezvoltarea sustenabilă a afacerilor din România, pentru a ajunge la nivelul următor.