Suport psihologic și coaching pentru toate loturile naționale de volei, în următorii 2 ani, în baza unui parteneriat între Federația Română de Volei și platforma Hilio

Din partea Hilio, proiectul este coordonat de Andrei Alexandrescu, psiholog clinician și coach sistemic acreditat internațional, care alături de dr. Mihai Bran, dar și alți colegi psihologi, moderează sesiuni de grup cu echipele sportive, în scopul creșterii motivației, rezilienței emoționale, dar și a anduranței fizice pe terenul de joc.

”Intervenția psihologică în rândul sportivilor este un pilon obligatoriu pentru performanța în sport, inclusiv în România unde se situează la un nivel mai scăzut. Trecem cu vederea faptul că, pe lângă antrenamentele tehnice specific, sportivii trăiesc în același mediu alert, într-o societate în rapidă schimbare, influențată de șocurile interne și externe, de media și social media, toate cu impact asupra motivației concentrării, atenției, stării de spirit, implicit asupra performanței. Prin intervențiile noastre urmărim creșterea coeziunii între membrii echipei, gestionarea mai eficientă a presiunii și stresului pe terenul de joc, în timpul competițiilor, dar și dezvoltarea abilităților de reziliență ale fiecărui sportiv în parte și creșterea încrederii în abilitățile sportive proprii și a contribuției pe care fiecare o poate aduce în ecuația jocului”, spune Andrei Alexandrescu – psiholog clinician și coach sistemic.

Unul dintre principale scopuri ale Federației Române de Volei este acela de a forma, a perfecționa continuu şi de a crește nivelul de calificare şi clasificare a sportivilor. În acest sens, Federația și-a anunțat intenția de a asigura loturilor naționale de seniori (masculin și feminin) și juniori (U17, U19 și U21 masculin și feminin) condiții optime de dezvoltare pentru atingerea performanței, a obiectivelor și a rezultatelor dorite, inclusiv din perspectivă psihologică.

Hilio are specialiști acreditați în platformă, supra-specializați pentru a oferi servicii psihologice, atât sportivilor din categoria juniorilor, cât și seniorilor. Astfel, Hilio va asigura începând din această vară servicii de asistență psihologică și coaching pentru toți sportivii selecționați la loturile naționale de juniori. În total, aproximativ 150 de sportivi vor beneficia de aceste servicii.

„Platforma Hilio a fost gândită încă de la început cu misiunea de a oferi o gamă cât mai largă de servicii și soluții din sfera sănătății psiho-emoționale. Suntem onorați că Federația Română de Volei ne-a ales ca partener pentru a susține echipele naționale de juniori, întărind astfel prezența noastră în piață ca un jucător matur și de încredere”, adaugă Mihai Bran – medic psihiatru și co-fondator Hilio.

Colaborarea dintre Hilio și Federația Română de Volei se va întinde pe următoarele 24 de luni, iar sportivii vor beneficia de asistență psihologică și coaching înainte de partide, dar și după încheierea jocurilor sau turneelor la care vor participa.

Atât specialiștii Hilio, cât și conducerea FR Volei au convingerea că ajutorul specializat oferit sportivilor va duce la îmbunătățirea performanțelor echipelor naționale de volei pentru juniori și seniori, iar primele rezultate nu fac altceva decât să confirme că demersul este unul câștigător.

„Ne bucură realizarea acestui parteneriat între Federația Română de Volei și Hilio pentru că sportul a devenit o activitate științifică, unde psihologia joacă un rol determinant. Rolul psihologiei în sport este extrem de important, pentru că psihologia sportivă studiază modul în care sportivii gândesc, se comportă și intervenția unui psiholog sportiv este foarte importantă. Acesta îi va ajuta pe sportivi să evolueze în cele mai bune condiții și la un nivel competițional optim. Mai mult, pregătirea psihologică îi ajută pe sportivi să dezvolte anumite mecanisme prin care să facă față tracului, stresului, emoțiilor în antrenamentele de pregătire, dar și în competiții, totul cu scopul de a-și îmbunătăți performanțele", completează Adin Cojocaru – președintele Federației Române de Volei.

Colaborarea dintre FR Volei și Hilio a adus deja și primele rezultate notabile. Naționala feminină U17 a fost prima care a beneficiat de servicii de asistență psihologică și coaching și a reușit calificarea la Campionatul European de Volei. Specialiștii Hilio au oferit, de asemenea, asistență pentru loturile U19, masculin și feminin.

Atenția Federației Române de Volei, a sportivilor și a specialiștilor Hilio se va îndrepta acum spre turneele finale al Campionatelor Europene de seniori. România s-a calificat la EURO Volley 2023 atât la masculin, cât și la feminin. Turneul final masculin va avea loc în perioada 28 august-16 septembrie, iar cel feminin are loc în perioada 15 august-03 septembrie.