Situația generată de măsurile de combatere a răspândirii COVID-19 în România a generat o creștere semnificativă a comenzilor din afara țării, astfel că, în primele 5 luni ale anului, volumul de colete intrate în România din țările UE s-a dublat.

„Ne așteptăm ca, în perioada următoare, volumul de livrări cross-border din România spre alte țări să aibă o creștere exponențială, iar livrările de colete din alte țări către România să se dubleze anul acesta. Comercianții din România s-au orientat către marketplace-urile din Europa, odată cu dezvoltarea acestui segment, fapt care a dus la creșterea considerabilă a vânzărilor pe cross-border. În prezent, la nivelul pieței locale, din volumul total de livrări, 20% reprezintă comerț cross-border și 80% intern. Estimăm că, până la finalul anului, ponderea pe cross-border va urca la cel puțin 30%”, spune Alexandr Jeleascov, CEO Coletăria.ro, menționând că, în primă fază, comercianții din România vizează diaspora, care reprezintă un segment considerabil de cumpărători.

Cele mai accesibile piețe sunt, în primul rând, țările vecine - Ungaria și Bulgaria, dar și Germania, Cehia, Polonia, UK, Italia și Spania, unde prețul transportului este accesibil, atât pentru magazinele din România, cât și pentru clienții din țările respective, unde există comunități mari de români și marketplace-uri stabile.

Printre cele mai des întâlnite tipuri de produse livrate din România în afară regăsim produsele din următoarele segmente: cărți, Health & Beauty, Fashion, produse pentru copii, jucării, articole sportive, gaming și accesorii IT.

Printre cele mai comercializate produse din străinătate în România se numără: IT&C, foarte multe produse din categoria fashion, accesorii, gadgeturi, produse Health & Beauty, produse pentru copii, articole sportive, Home & Deco, auto-moto.